În imagini apare o cameră mică, plină de gunoaie şi de lucruri aruncate unele peste altele, un pat de o persoană și un frigider.
Încăperea a fost în curs de amenajare, dar Gheorghe Dincă a renunțat și a transformat-o într-un depozit. Aici, susţine bărbatul din Caracal că ar fi sechestrat-o şi ucis-o pe Alexandra Măceşanu. Criminalul a precizat că încăperea din imagini era dormitorul său.
Printre munţii de gunoaie din locuinţa lui Gheorghe Dincă, anchetatorii au găsit şi un vraf de anunțuri, imprimate pe coli A4, cu anunțuri de genul celor matrimoniale
„Doresc să cunosc o persoană de sex feminin, fără obligații, să locuiască cu mine și să ne mutam la munte”, scrie pe afiș, potrivit libertatea.ro.
„Dețin autoturism și mi-ar place să călătorim prin țară”, mai scrie în anunț, unde e făcută și precizarea că femeia trebuie să fie „gospodină”, dar și că locuiește la casă, în Caracal.
Gheorghe Dincă își exprimase în mai multe rânduri intenția de a vinde proprietatea și le-a spus, de asemenea, și procurorilor că intenționa să se mute „undeva la munte”.
Dincă le-a declarat procurorilor că le-a ucis pe Luiza Melencu, adolescenta de 18 ani dispărută în luna aprilie, şi Alexandra Măceşanu, fata de 15 ani dispărută în luna iulie. Bărbatul susţine că le-a răpit, le-a sechestrat şi le-a ucis, trupurile fiind arse într-un butoi metalic din curtea sa.
Anchetatorii au găsit, în butoiul invocat, cenuşă, fragmente de oase şi dinţi, iar analizele efectuate de Institutul de Medicină Legală Bucureşti au arătat că, în proporţie de 99,93%, acestea aparţin Alexandrei Măceşanu.
De asemenea, anchetatorii au găsit, la indicaţiile lui Dincă, la liziera unei păduri din Caracal, în saci, cenuşă şi resturi de oase, însă analizele legiştilor nu au putut stabili dacă acestea aparţin Luizei Melencu.
Dincă este acuzat de trafic de minori, viol şi omor calificat.