Vanity Fair publică o serie de fotografii cu Mitt Romney, candidatul republican la preşedinţia SUA. Acestea îl arată pe politician în studenţie, alături de colegii de la Cranbrook School, în instantanee inedite.
Mitt Romney s-a născut pe 12 martie 1947 şi este de religie mormon. A absolvit un master în administrarea afacerilor şi de drept în anul 1975 la Universitatea Harvard.
Alături de soţia lui, Ann Romney, are cinci copii Craig, Ben, Josh, Matt şi Tagg.
În perioada 2003 – 2007, Mitt Romney a ocupat funcţia de guvernator al statului Massachusetts, fiind cel de-al 70-lea guvernator al „Commonwealth of Massachusetts”.
Mitt Romney este totodată şi unul dintre cofondatorii firmei de investiţii Bain Capital, care administrează active în valoare de peste 65 de miliarde de dolari.