Toată curtea lui Gheorghe Dincă este plină de gropi și zone marcate și împrejmuite cu bandă. Cel mai probabil este vorba despre acele zone considerate suspecte de criminaliști, zone unde s-au făcut săpături și unde s-au găsit diverse obiecte considerate probe.
Curtea lui Dincă pare a fi o cazemată, se vede un zid de cărămidă roșie, se văd clădiri și un garaj. În mijlocul curții se vede o groapă mai mare, fix lângă zidul din cărămidă care pare neterminat, și parțial e tencuit.Lipită de un garaj se vede o casă dărăpănată, cu multe ferestre, cu pereți din cărămidă, parțial placați cu OSB.
Într-un colț al curții se văd îngrămădite materiale de construcție. În altă parte, pământ cu bolovani, cel mai probabil strâns cu excavatorul care a tot fost adus în ultimele zile. Tot pe margine, se pot vedea mormane de fiare strânse de Gheorghe Dincă de-a lungul timpului.
Au ieșit la suprafață informații șocante în cazul crimelor odioase din Caracal. După ce anchetatorii au ajuns la concluzia că trebuie să examineze una dintre gropile pe care Dincă le are în curte, acum s-a descoperit faptul că aceasta conținea cenușă. Potrivit informațiilor, nu se știe încă dacă este vorba despre cenușă provenită în urma arderii unui cadavru, dar cert este faptul că se vor face cercetări în acest caz.
De asemenea, în urma cercetărilor efectuate în ultimele zile de către cei peste 60 de anchetatori care se ocupă de cazul Caracal s-a mai descoperit ceva șocant în gropile săpate de Gheorghe Dincă, în propria sa curte. Mai exact, anchetatorii au descoperit mai multe oase, cele mai multe dintre acestea fiind de proveniență animală. Cu toate acestea, anumite fragmente osoase le-au atras atenția anchetatorilor, iar aceștia au trimis probele găsite la analize, pentru a vedea dacă se confirmă sau nu faptul că sunt de proveniență umană, mai notează sursa citată.