Imagini spectaculoase cu două tornade. Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie, a vorbit despre acest fenomen meteo care a început să apară tot mai des în ţara noastră.
Citeşte şi: Tornadă în Bihor. Zeci de case au rămas fără acoperişuri. FOTO şi VIDEO
„Este o obișnuință deja să vorbim din ce în ce mai mult de asfel de manifestări, pentru că acești nori de furtună, cu dezvoltare mare pe verticală, determină pe parcursul perioadelor de instabilitate și astfel de manifestări, vânt rotațional care fie caracterizează intensificări mari și determină vijelii puternice, fie atunci când se confirmă acea pâlnie care atinge solul, capătă denumirea unei tornade.
Așadar, trebuie să luăm în considerare, de atfel, cum am avut de ani buni încoace, din ce în mai mult astfel de fenomene. Până la urmă, este normal să se întâmple în această perioadă.
De altfel, ne amintim și anul trecut, chiar mai devreme, în aprilie, în 30 aprilie ce s-a întâmplat la Drajna, în județul Călărași. Iată că acum suntem la finele lunii mai și început de vară, perioadă în care vorbim de la un an la altul de fenomene de instabilitate și fenomene intense, extreme și, nu în ultimul rând, cu o frecvență mult mai mare„, a precizat Elena Mateescu, la Antena 3.