Cel puţin 381 de oameni au murit şi alţi 2.000 au fost răniţi în sud-vestul Chinei, în urma unui seism de 6,5 pe Richter.
Sute de mii de oameni au rămas pe drumuri, după ce 12.000 de locuinţe au fost distruse complet de cutremur, iar alte 30.000 au fost avariate. Multe erau vechi, cu o structură şubredă. Cutremurul, care a avut loc la o adâncime de aproximativ 10 kilometri într-o zonă muntoasă, a provocat panică în rândul oamenilor.
Seismul a pus pe jar autorităţile chineze care au început vaste operaţiuni de salvare a oamenilor prinşi sub dărâmături. Peste 2.500 de militari au fost trimişi în zonele afectate pentru a-i ajuta pe oameni. Eforturile lor sunt însă îngreunate de drumurile distruse în urma seismului, dar şi de inundaţii şi ploi torenţiale.
Guvernul s-a mobilizat şi el şi a trimis ajutoare în zona afectată: corturi, paturi pliante, pături şi haine.
Potrivit presei chineze, acesta este cel mai violent cutremur produs în ultimii 14 ani în această regiune. În 1970, tot aici, un cutremur cu magnitudinea de 7,7 a provocat moartea a peste 15.000 de oameni.