Omran Daqneesh are 5 ani şi a fost scos în viaţă de sub dărâmături, în urma unor bombardamente ordonate de regimul de la Damasc, în Alep.
Fotografia micuţului care a fost preluat de un medic şi aşezat pe un scaun, în ceea ce pare a fi o ambulanţă, arată un copil năucit de ce i se întâmplă, speriat şi mirat deopotrivă, care îşi trece mâna peste o rană la cap, din care sângele îi curge pe faţă.
Imaginile cu băieţelul de 5 ani care a supravieţuit bombardamentelor regimului de la Damasc exprimă poate din cel mai grăitor mod disperarea populaţiei civile, a unor oameni nevinovaţi, prinşi în războiul civil, într-o luptă între regimul de la Damasc şi jihadişti, pentru a prelua controlul oraşului, potrivit theguardian.com.
Omran rezumă suferinţa copiilor din Alep supuşi bombardamentelor
Mărturia fotografului care l-a salvat pe Omran şi pe familia lui, la Alep a spus că „acest copil, ca toţi copiii din Siria, este simbolul inocenţei. Ei nu au nimic a face cu războiul„.
„Am făcut multe poze cu copii morţi sau răniţi în raiduri cotidiene” asupra părţii rebele a Alepului, al doilea cel mai important oraş dintr-o ţară devastată de peste cinci ani de război, povesteşte Mahmoud.
„De obicei sunt leşinaţi sau plâng. Însă Omran stătea acolo, fără glas, cu privirea goală, era ca şi cum nu înţelegea foarte bine ceea ce tocmai i se întâmplase„, mai spune fotograful de 27 de ani.