Impasul politic din Italia nelinişteşte Uniunea Europeană şi pieţele financiare

Italia se află într-un impas politic după rezultatul neconcludent al alegerilor legislative desfăşurate duminică şi luni, soldate fără un învingător clar, ameninţarea unei noi crize în ţara cu a treia economie din zona euro făcând să răsune numeroase semnale de alarmă în Europa.
Romania TV
26 feb. 2013, 21:57
Impasul politic din Italia nelinişteşte Uniunea Europeană şi pieţele financiare

Pieţele financiare au reacţionat negativ la ştirea că centrul-stânga condus de Pier Luigi Bersani a obţinut o victorie strânsă la Camera Deputaţilor (29,54% faţă de 29,18% coaliţia de dreapta a lui Silvio Berlusconi), nu însă şi majoritatea la Senat.

Politologii italieni au încercat marţi să explice scorul foarte ridicat al Mişcării Cinci Stele (M5S) a fostului comic Beppe Grillo, care a întrunit un sfert dintre voturi la ambele camere şi se află acum în postura de arbitru al scenei politice, prin „neîncrederea în moneda unică şi sacrificiile impuse” de Uniunea Europeană în cele 15 luni ale guvernării Monti, informează Agerpres.

La rândul său, Comisia Europeană a dat asigurări că a înţeles „mesajul de îngrijorare” trimis de alegătorii italieni, dar a cerut Romei să îşi „onoreze angajamentele” bugetare şi de reformă.

Perspectiva ca a treia economie din zona euro să nu poată fi guvernată a provocat turbulenţe pe pieţele financiare, Bursa de la Milano pierzând aproape patru procente la începutul după-amiezii. Ratele dobânzilor la obligaţiunile de stat s-au apropiat periculos de 5%, ajungând la 4,8%, revigorând spectrul furtunii care a devastat zona euro în 2011, când nivelul dobânzilor la titlurile italiene atingea 7%.

Economia Italiei se află într-o puternică recesiune, cu o scădere de 2,2% a PIB în 2012, în timp ce datoria a depăşit 2.000 miliarde de euro.

Ministrul german de externe, Guido Westerwelle, şi-a exprimat dorinţa ca Italia să aibă rapid un guvern stabil, spre a continua reformele „în interesul întregii Uniunii Europene”.

Dacă nu va putea fi formată nicio alianţă, preşedintele Giorgio Napolitano ar putea conduce crearea unui nou guvern tehnic, care s-ar mărgini la reformarea sistemului electoral înainte de revenirea rapidă la urne.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Limba îndepărtată care se aseamănă cu româna și care are o mulțime de cuvinte la fel. Cum se spune, de fapt, la dușman, murdar sau cioban
Capital.ro
Tragedie fără margini în fotbal. Marele fotbalist a murit fulgerător: Este imposibil să găsim cuvinte de alinare
Playtech.ro
Vremea se schimbă radical în prima zi de Paște. Vin temperaturi de vară
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Cele trei secrete ale longevității unui medic de 102 ani: „Mănânc un aliment foarte ieftin de la vârsta de 6 ani”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Nu răspundeți la aceste numere de telefon. E mare pericol
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
SINGURUL mall deschis de Paște, în Capitală. Aici poți să-ți faci cumpărăturile duminică, 20 aprilie 2025
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România s-a despărțit de titanul scenei românești! Muzica lui a răsunat în toate sălile. Este de neînlocuit
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Răsturnare în alegeri! S-a aflat în ultimul sondaj!
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Cutiuța muzicală: toaca – sunetul care nu cere aplauze, dar ne răscolește sufletul