Implantul cohlear bilateral, DECONTAT de casele de asigurări. SPITALELE din ţară care au acest program

Implantul cohlear bilateral este decontat de casele de asigurări, numărul acestora nefiind limitat. În total, există şapte unități sanitare în toată țara prin care se derulează programul național, informează Casa Națională de Asigurări de Sănătate.
Filip Stan
22 sept. 2015, 14:36
Implantul cohlear bilateral, DECONTAT de casele de asigurări. SPITALELE din ţară care au acest program

În cadrul programului naţional de tratament al surdităţii prin proteze auditive implantabile nu există o prevedere care să limiteze numărul de implanturi cohleare care se pot deconta pentru un asigurat, de către casa de asigurări de sănătate.

„În cazul în care sunt necesare două implanturi cohleare, medicul specialist este cel care decide dacă se vor efectua simultan sau pe rând. Indiferent de decizie, costurile implanturilor cohleare vor fi suportate de către casa de asigurări.
În situaţiile în care solicitările de implanturi cohleare depăşesc capaciatatea de infrastructură şi resursă umană a medicilor specialişti de a efectua acest tip de intervenţie chirurgicală, aceştia vor decide lista de prioritizare a cazurilor. O astfel de listă se va realiza şi în situaţiile în care cererile de implantare depăşesc numărul de dispozitive existente la un moment dat la nivelul unităţii sanitare care derulează programul. CNAS a transmis o circulară caselor de asigurări judeţene prin care le solicită informarea furnizorilor care derulează programul de tratament al surdităţii privind prevederile legislative conform cărora, în cadrul acestui program, pacientul poate beneficia doar de un implant cohlear sau de implant bilateral, după caz. Casele de asigurări de sănătate decontează implanturile cohleare efectuate unui bolnav, ca urmare a deciziei medicului specialist care evaluează bolnavul şi stabileşte momentul efectuării intervenţiei sau intervenţiilor chirurgicale”, se arată în comunicatul CNAS.

Citeşte şi Medicamente noi pentru afecţiuni oncologice, pe lista de compensate şi gratuite

Unităţile în ţară care derulează acest program:

1. Institutul de Fonoaudiologie şi Chirurgie Funcţională O.R.L. „Prof. Dr. Dorin Hociotă”
2. Spitalul Clinic Colţea Bucureşti
3. Spitalul Clinic Municipal Timişoara
4. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca
5. Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi
6. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş
7. Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „M. S. Curie”

„Din evidenţele existente la 31 august 2015, în cadrul Spitalului Clinic de Recuperare Iaşi, existau în stoc un număr de 3 dispozitive pentru implantul cohlear. Până la finalul anului 2015, din creditele de angajament alocate acestei unităţi , mai pot fi achizitionate aproximativ 11 dispozitive pentru implanturi cohleare”, se mai arată în comunicat.

În anul 2014, bugetul alocat acestui program, în valoare de 10,6 milioane lei, a permis realizarea a 93 de implanturi cohleare la nivel naţional. La finalul anului trecut mai existau în stoc 3 proteze pentru implant cohlear. Creditele de angajament alocate în 2015 pentru implanturile cohleare sunt de 11,25 milioane lei, contravaloarea a 110 implanturi cohleare. Costul mediu al unui implant cohlear este de 96.385 lei.

Citeşte şi Bolnavii de hepatită C vor beneficia şi de terapia fără interferon. CNAS va deconta numai cazurile cu rezultat

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Iese Elena Udrea din închisoare? Vestea venită azi, 28 aprilie: Este absolut normal
Playtech.ro
Vouchere de vacanță 2025. Când trebuie salariații să restituie tichetele, situațiile prevăzute de lege
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Adio, grătare! Minivacanța de 1 Mai e compromisă. Weekendul aduce ploi abundente în toată țara
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
Facultățile care se închid definitiv în 2025. Programele de licență vor fi lichidate prin decizia Ministerului Educației
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se schimbă polițele RCA. Banii vor fi retrași automat din cont. Anunțul făcut de ASF
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Cel mai mare cutremur din istoria României. A durat 2 minute și 30 de secunde, mai multe orașe au fost distruse aproape complet
MediaFlux
Crimă teribilă în România! Femeie lovită de tren după ce a fost imobilizată pe șine de un bărbat care a sărit din fața locomotivei
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre