În cazul accidentelor, CNA pune condiţii presei. VEZI ce proiect apare în dezbatere publică

CNA interzice ca, în relatările despre accidente de la posturile TV şi radio, să mai fie prezentate indicii care ar putea duce la identificarea victimelor, potrivit unui proiect de Decizie de modificare şi completare a Codului audiovizualului, adoptat joi.
Roxana Gagiu
28 feb. 2013, 14:11
În cazul accidentelor, CNA pune condiţii presei. VEZI ce proiect apare în dezbatere publică

Potrivit proiectului de Decizie, „radiodifuzorii se vor asigura în relatările despre accidente să nu fie difuzat niciun indiciu care ar putea duce la identificarea victimelor, cu excepţia situaţiei în care există acordul acestora sau al familiei sau când prevalează un interes public justificat”.

Proiectul mai prevede că, „în cazul accidentelor, în special cele cu consecinţe juridice, informaţia difuzată trebuie: a) să fie obiectivă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă, în raport cu toate persoanele implicate în accident; b) să respecte principiul prezumpţiei de nevinovăţie; c) să fie completă, urmărindu-se finalitatea demersului juridic”.

Preşedintele CNA, Laura Georgescu, a spus că aceste prevederi pornesc de la „realitatea clară„. Ea a spus că au fost situaţii în care unii radiodifuzori au difuzat imagini inclusiv cu numărul de înmatriculare al unor maşini implicate în accidente, fapt care putea duce la identificarea persoanelor implicate în respectivele accidente.

Laura Georgescu a mai spus că, prin aceste prevederi, se încearcă „descurajarea” unor astfel de practici.

Şi Narcisa Iorga, membru al CNA, a avut o poziţie similară, spunând că nu este normal ca familiile victimelor unor accidente să afle de la televizor despre accidentele în care acestea au fost implicate, informează Mediafax.

Ea a insistat ca în textul deciziei să se facă referire la accidentele cu consecinţe juridice „grave”, însă introducerea acestui cuvânt în textul proiectului de decizie nu a fost adoptată până la urmă.

Pe de altă parte, Răsvan Popescu, membru al CNA, s-a referit la prevederea că, „în cazul accidentelor, în special cele cu consecinţe juridice, informaţia difuzată trebuie să fie completă, urmărindu-se finalitatea demersului juridic”.

„Nu o să fie posibil ca informaţia să fie completă la fiecare relatare. Multe relatări despre accidente iniţial sunt incomplete. Jurnalistul în mod obiectiv va face una două relatări incomplete pe o temă şi completă la sfârşit, când va avea toate informaţiile. Pe parcurs, poliţia va veni cu completări. Relatările nu pot să fie complete de la bun început, sunt lucruri care se completează pe parcurs”, a spus Răsvan Popescu.

„Dacă este într-adevăr un accident cu consecinţe juridice grave, cu victime, atunci mai mult ca sigur va fi subiectul unei serii de ştiri, până la final, ea trebuie să fie completă (…) Nu cred că e greşit să păstrăm ca informaţia să fie completă, pentru că este clar că ne referim la întregul parcurs al unei informaţii, nu doar la cea primară”, a spus, însă, Narcisa Iorga.

La rândul său, Laura Georgescu a spus că scopul acestor prevederi este acela de a descuraja „astfel de ştiri, care sunt şi incomplete şi abuzive”. „Scopul este să avem jurnalism de calitate, să avem ceea ce se cheamă toate punctele de vedere, cine, unde, când şi cum”, a spus şi Laura Georgescu.

„Dacă moare un om politic este vreun interes public justificat? Dar nu trebuie să fie anunţată mai întâi familia?”, a întrebat retoric Narcisa Iorga.

În schimb, Christian Mititelu, membru al CNA, a comentat: „Ne referim la situaţia cine anunţă familia. Cine în România anunţă familia? Poliţia. După câtă vreme anunţă Poliţia? Sunt accidente de toate felurile, nu numai de circulaţie. Cred că cerem un lucru care nu ştiu dacă funcţionează”. El a dat ca exemplu decesul unor soldaţi în Afganistan, caz în care nu se anunţă decesul acestora până când nu se anunţă familia. „Dar, în situaţii de astea de accidente de circulaţie, se află repede”, a spus Mititelu.

El a mai spus, referindu-se la prevederea „radiodifuzorii se vor asigura în relatările despre accidente să nu fie difuzat niciun indiciu care ar putea duce la identificarea victimelor, cu excepţia situaţiei în care există acordul acestora”: „Dar cum i se poate cere acordul unui om accidentat? E chiar grosier să faci asta”, a spus Christian Mititelu.

În cele din urmă, prevederile respective au fost aprobate cu două voturi „împotrivă” (Radu Călin Cristea şi Christian Mititelu), restul membrilor CNA fiind „pentru”.

Proiectul de Decizie va fi în dezbatere publică timp de 30 de zile, potrivit Laurei Georgescu, preşedintele Consiliului. Decizia va putea intra în vigoare după publicarea sa în Monitorul Oficial.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Rețeta veche a sarmalelor românești. Secretele gospodinelor din Moldova
Capital.ro
S-a stins cea mai mare actriță a României. Toți românii au iubit-o și admirat-o. Râmâne veșnic în inimile tuturor
Playtech.ro
Ai sau nu voie să efectuezi devansare pe autostradă? Codul Rutier 2025 spune exact
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
A murit Julieta Szönyi, actrița care a cucerit România cu roluri memorabile. A jucat și cu Belmondo
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Program STB de Paște 2025. Cum circulă autobuzele, troleibuzele și tramvaiele în noaptea de Înviere
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Candidatul pe care îl va susține Călin Georgescu: Are cel mai bun profil de președinte
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
De ce se trece pe sub masă în Vinerea Mare. Ce simbolizează și de ce nu se face oricând
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai