În ce moment al zilei arătăm mai rău, potrivit oamenilor de ştiinţă

O echipă de cercetători ruşi a încercat să afle la ce oră din zi arată cel mai rău o persoană. Studiul are la bază analiza bioritmurilor umane din timpul zilei, care determină cât de energici suntem şi felul în care arătăm.
Alina Costache
24 sept. 2013, 08:47
În ce moment al zilei arătăm mai rău, potrivit oamenilor de ştiinţă

În urma analizei lor, cercetătorii au ajuns la concluzia că o persoană arată cel mai rău între orele 04.00 şi 05.00 după amiaza, scrie Agerpres.

În această perioadă, ridurile de pe faţă se adâncesc, iar cearcănele se accentuează. Se întâmplă acest lucru mai înainte de toate din cauza reducerii concentraţiei de zahăr din sânge şi, implicit, a rezervei de energie. În acest interval orar, nivelul de stres de la locul de muncă ajunge în punctul său critic, ceea ce provoacă oboseală.

Oamenii arată cel mai bine dimineaţa, deoarece somnul reprezintă cea mai importantă procedură cosmetică, susţin experţii ruşi. Acesta este momentul când celulele dispun de cea mai mare capacitate de regenerare. Mai târziu, între orele 10.00 şi 12.00, activitatea glandelor sebacee creşte, iar tenul îşi pierde prospeţimea.

Citeşte şi Cât de rare sunt trăsăturile tale fizice VIDEO

 


DailyBusiness
Gigi Becali, scut pentru David Popovici. Mesaj dur pentru CTP: „Trebuie să bagi capul în pământ și să nu sufli în fața campionului olimpic!”
Spynews
Marius Niţă i se alătură Geaninei Ilieş la pupitrul Ştirilor Antena Stars
Bzi.ro
Cum arată Andreea Esca în costum de baie, la 52 de ani! Vedeta și-a lăsat fanii mască! – FOTO
Fanatik.ro
Ce conține ciorba de burtă din restaurante. Cât de sănătoasă este, de fapt
Capital.ro
Călin Georgescu a înlemnit. A primit lovitura care îl pune la pământ: „Ca Ceaușescu!”
Playtech.ro
Greșeala care le poate aduce românilor care stau la bloc o amendă de 40.000 de lei. Mulți ignoră acest gest banal
DailyBusiness
Metoda finlandeză de încălzire. Cum poți avea o casă călduroasă fără a cheltui prea mulți bani pe facturi
Adevarul
Dezvăluirile unui general iranian de top privind înfrângerea suferită de Iran în Siria: „Am primit o lovitură foarte mare”
wowbiz.ro
Detalii bombă despre bebelușul Monicăi Gabor și al lui Mr. Pink! Când a născut, de fapt, fosta soție a lui Irinel Columbeanu și cum arată acum? | EXCLUSIV
Spynews
Ce cuvinte trebuie să rostești pentru a atrage banii în viața ta. Cum poți manifesta abundența
Spynews
Cum arată mașina care poate sări peste gropile din asfalt. Cu cât se vinde un astfel de vehicul
Evz.ro
Mari enigme descifrate de știință. Misterele, spulberate anul trecut
Ego.ro
Cum arată casa Ilinei Pârvu de la Visuri la Cheie, după ce a fost renovată de PRO TV
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
kanald.ro
El este George, tânărul de 37 de ani din Tulcea care și-a pus capăt zilelor din cauza singurătății. Bărbatul se certase cu soția și avea ordin de restricție
Cancan.ro
Miracol după incendiile din Malibu, California! Singurele lucruri care nu au ars: „Dumnezeu există”
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Verdict clar pentru Călin Georgescu. S-a anunțat finalul: Fără relevanță
StirileBZI
Amendă de până la 3.000 de lei pentru românii care fac asta! Certurile cu vecinii încep de la această lege
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, ce apariție în Australia! Vedeta a atras toate privirile
stirilekanald.ro
Andrei, băiatul de 15 ani ucis în bătaie de prieteni, dus pentru ultima dată acasă. Bunica îl plânge cu lacrimi amare: „A fost abandonat de mamă și de tată”
substantial.ro
Elon Musk și Thierry Breton în conflict privind dezinformarea legată de alegerile din România
MediaFlux
SCHIMBARE ESENȚIALĂ privind PENSIA. TOTUL va fi ONLINE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Casa Națională de Pensii lansează aplicația e-Talon pentru digitalizarea cupoanelor de pensie