În ce ţări pot MUNCI ROMÂNII începând cu 1 ianuarie 2014

Restricţiile pe piaţa muncii pentru români şi bulgari vor fi ridicate în toate ţările UE, de la 1 ianuarie 2014, pe fondul temerilor că va exista un val de imigranţi din România şi Bulgaria care vor "abuza" de beneficiile sistemelor sociale din ţări precum Marea Britanie sau Germania.
Filip Stan
31 dec. 2013, 10:49
În ce ţări pot MUNCI ROMÂNII începând cu 1 ianuarie 2014

La 7 ani de la aderarea României şi Bulgariei la UE, Austria, Germania, Olanda, Belgia, Luxemburg, Franţa, Malta şi Marea Britanie vor ridica restricţiile pe piaţa muncii impuse muncitorilor din cele două ţări. La cele 8 se adaugă şi Spania, care în decembrie 2012 a primit acordul Comisiei Europene pentru a reintroduce restricţiile doar pentru muncitorii români, din cauza crizei economice şi financiare, potrivit Mediafax.

Conform Acordului asupra liberei circulaţii a persoanelor dintre Elveţia şi UE, Berna poate menţine restricţiile pentru români şi bulgari până la 31 mai 2019.

Momentul a fost precedat însă de dispute aprinse şi temeri ale unor ţări, în frunte cu Marea Britanie, în legătură cu impactul pe care ridicarea restricţiilor îl va avea pentru piaţa muncii din aceste ţări, după experienţa „instalatorului polonez”. Pentru cele zece ţări care au aderat la UE în 2004, Marea Britanie, Irlanda şi Suedia au fost singurele care nu au impus niciun fel de perioade tranzitorii pentru accesul pe piaţa muncii, astfel că Londra s-a trezit cu circa 1,5 milioane de imigranţi din Polonia şi alte ţări din Estul Europei. Doar în 2004 aproape 250.000 de cetăţeni din ţările est-europene care au aderat la UE au intrat în Marea Britanie în căutarea unui loc de muncă, numărul acestora depăşind de 15 ori estimările oficiale ale Ministerului de Interne, nota Daily Telegraph, în august 2005.

Citeşte şi Lovitură pentru românii care vor să lucreze în Marea Britanie. Se aplică de la 1 ianuarie 2014

Pentru a nu mai repeta „greşeala” Guvernului laburist din 2004, conservatorii au avansat încă de anul trecut fel şi fel de propuneri în încercarea de a preveni un eventual aflux de români şi bulgari după 1 ianuarie 2014.

La 7 octombrie 2012, ministrul de Interne, Theresa May, declara, într-un interviu pentru The Sunday Times, că directiva UE privind libertatea de mişcare, ce garantează dreptul celor 500 de milioane de cetăţeni europeni să călătorească liber în spaţiul comunitar, ar trebui revizuită. Declaraţii susţinute şi de premierul David Cameron, care considera „corect” ca directiva UE privind libertatea de circulaţie să fie inclusă în planul de revizuire a „competenţelor” europene.

Analiştii au pus atitudinea conservatorilor privind românii şi bulgarii pe seama creşterii popularităţii formaţiunii extremiste UKIP, al cărui lider, Nigel Farage, se teme că jumătate dintre cei aproximativ 29 de milioane de români şi bulgari ar putea veni în Marea Britanie în 2014. Teama faţă de „invazia” românilor şi bulgarilor a fost alimentată şi de o adevărată campanie în presa tabloidă care a acutizat temerile britanicilor privind un nou val de imigranţi. Temeri nejustificate însă, întrucât studiile făcute în acest sens, inclusiv de către Guvernul britanic şi de către Comisia Europeană, arată că numărul celor care vor veni în Marea Britanie va fi semnificativ mai mic faţă de 2004.

Oficialii români au ţinut să-i asigure pe britanici că românii nu vor invada Albionul, din diferite motive.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, la 21 ianuarie 2013, la întâlnirea anuală cu diplomaţii acreditaţi la Bucureşti, că le garantează britanicilor că românii nu vor invada Marea Britanie după 1 ianuarie 2014, întrucât „România este o ţară foarte frumoasă”.

O lună mai târziu, premierul Victor Ponta scria, într-un material publicat în „The Times”, că Marea Britanie nu trebuie să se teamă de o „invazie” a imigranţilor din ţara sa, deoarece românii vor fi prea „ocupaţi cu dezvoltarea” României.

În schimb, ministrul de Externe, Titus Corlăţean, i-a liniştit pe britanici, într-un interviu acordat luna trecută postului tv Channel 5, asigurându-i că „românii care au vrut să plece din țară și să lucreze în afara ei au făcut-o deja”, şi oricum „Marea Britanie nu este o destinație favorită a românilor”.

În urma unor replici dure venite de la Bruxelles, care a ameninţat Londra inclusiv cu lansarea unei proceduri de infringement, Guvernul conservator s-a mulţumit să restrângă dreptul la beneficii sociale pentru imigranţii din UE.

Citeşte şi Ministerul Muncii propune eliberarea a 5.500 de autorizaţii de muncă pentru străini în 2014

Astfel, la 17 decembrie, şeful Guvernului de la Londra a anunţat că, de la 1 ianuarie 2014, vor intra în vigoare mai multe măsuri în acest sens. Printre altele, solicitanţii de locuri de muncă din Uniunea Europeană nu vor mai putea pretinde ajutoare de şomaj în primele trei luni de sejur în Marea Britanie. În plus, şomerii europeni nu vor mai primi alocaţii pentru locuinţă, indiferent de data la care au venit în Marea Britanie.

Românii şi bulgarii au ţinut capul de afiş şi în Olanda, unde Partidul Libertăţii (PVV, extremă dreapta), condus de Geert Wilders, a militat constant pentru o prelungire a restricţiilor.

În septembrie 2013, un sondaj efectuat de Maurice de Hond arăta că aproximativ 81% din olandezi se opuneau deschiderii frontierelor pentru români şi bulgari din 2014.

Potrivit unui alt sondaj, publicat la 3 decembrie, 8 din 10 olandezi cred că este necesar ca frontierele ţării lor să rămână închise pentru români şi bulgari anul viitor.

La 5 decembrie, Parlamentul de la Haga a decis însă, cu o majoritate covârşitoare, să respecte legislaţia europeană şi să deschidă piaţa muncii de anul viitor. Ca şi premierul conservator de la Londra, premierul liberal Mark Rutte a venit cu o serie de măsuri pentru a reduce impactul. Prin urmare, imigranţii vor fi excluşi de la acordarea ajutoarelor sociale în primii şapte ani de rezidenţă, iar durata de rezidenţă pentru obţinerea cetăţeniei a crescut de la cinci la şapte ani.

În pofida votului din Parlament, ministrul pentru afaceri sociale, Lodewijk Asscher, a făcut un apel la Uniunea Europeană să acorde atenţie „competiţiei inechitabile” de pe piaţa europeană a muncii. Totodată, el a susţinut că libera circulaţie a muncitorilor în UE are ca efect „scăderea salariului minim pentru toţi”.

În teorie, Franţa se confruntă şi ea cu posibilitatea unui aflux de lucrători, dar se anticipează că realitatea nu va fi dramatică, notează BBC.

Citeşte şi Expaţii britanici, afectaţi de noile măsuri de limitare a accesului la ajutoare sociale, destinate românilor

În schimb, în Germania criticile nu s-au îndreptat împotriva ridicării restricţiilor, ci a lipsei de măsuri privind prevenirea „abuzurilor” la beneficiile sistemului de asigurări sociale. Asta şi pentru că ţara se confruntă cu o îmbătrânire a populaţiei şi cu o lipsă de personal – calificat şi necalificat – în mai multe sectoare, iar cele mai multe companii au salutat ridicarea restricţiilor.

La 8 octombrie, Hans-Peter Friedrich, la acea dată ministru de Interne, a declarat că mulţi români şi bulgari muncesc serios în Germania, dar a precizat că Berlinul nu mai poate accepta primirea est-europenilor care vin doar pentru a accesa ajutoarele sociale. „E adevărat, multe persoane din România şi Bulgaria, dar şi din alte ţări din Estul Europei, vin în Germania pentru a munci serios şi aceştia sunt bineveniţi. Din păcate, sunt şi unii care vin doar pentru că vor să aibă acces la ajutoarele sociale. Nu putem accepta asta şi mă aştept ca şi Comisia să înţeleagă aceste diferenţe”, a declarat Friedrich, înainte de un Consiliu JAI desfăşurat la Luxemburg.

Cum şi alte ţări au exprimat aceleaşi îngrijorări, la 25 noiembrie, Comisia Europeană a lansat un plan ce cuprinde cinci măsuri pentru a ajuta autorităţile naţionale să pună mai bine în practică normele europene privind libera circulaţie şi să combată eventualele abuzuri ale dreptului la libera circulaţie.

Pe de altă parte, două instanţe germane au decis că românii şi bulgarii au dreptul la şomaj, chiar dacă nu au muncit deloc în Germania. Deciziile nu sunt definitive, dar ele ar putea atrage mulţi imigranţi din cele două ţări, avertizează analiştii. Avertismentul lor este susţinut, de altfel, şi de cifre oficiale. Directorul Agenţiei Federale pentru Muncă, Heinrich Alt, a declarat, recent, într-un interviu acordat Rheinische Post, că numărul cetăţenilor din România şi Bulgaria care beneficiază de Hartz-IV (ajutoare sociale şi de şomaj) este în creştere. „Faţă de 2007, numărul românilor care primesc ajutor în cadrul Hartz-IV s-a dublat, ajungând la 14.700. În aceaşi perioadă, numărul bulgarilor a crescut de patru ori, la 15.300. De asemenea, se observă că în regiunile cu un şomaj ridicat sunt mulţi bulgari şi români fără un loc de muncă”, a spus Alt.

Potrivit estimărilor Institutului de Cercetare IAB, între 100.000 şi 180.000 de emigranţi din Bulgaria şi România îşi vor căuta un loc de muncă în Germania, anul viitor.

În Spania, unde se află aproximativ un milion de români – cel mai mare grup de imigranţi din această ţară – nimeni nu pare interesat de iminenta eliminare a restricţiilor, conform BBC.

Rămâne de văzut câţi români şi bulgari va număra la 1 ianuarie deputatul laburist Keith Vaz, care a anunţat că va controla personal frontiera britanică în prima zi a anului 2014 când vor fi eliminate restricţiile de liberă circulaţie pentru români şi bulgari.

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Alexia Eram are planuri mari de Crăciun! Cu cine va petrece Sărbătorile de iarnă
Fanatik.ro
Ce să pui în bradul de Crăciun ca să ai parte de noroc și prosperitate în 2025. Energiile negative vor fi eliminate
Capital.ro
Dezvăluire bombă despre Călin Georgescu. Marele adevăr s-a aflat. Legătura secretă cu Vladimir Putin și Dmitri Medvedev
Playtech.ro
Unde s-a născut Iisus Hristos de fapt și de ce s-ar putea să nu fie Betleem, conform...
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Ovidiu Ioanițoaia cere bani de operație. Înșelăciunea cu care hackerii păcălesc oamenii din agenda jurnalistului
wowbiz.ro
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Rețeaua care l-a promovat pe Călin Georgescu și legăturile cu Rusia
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Mesajul tulburător postat de tânărul de 30 de ani din Deva înainte de a-și pune capăt zilelor. A transmis live pe Facebook, iar apoi s-a aruncat în fața mașinilor de pe un pod
Cancan.ro
Meteorologii Weather.com au modificat prognoza: Vin ninsorile în București!
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu a înlemnit. A făcut chiar el anunțul tulburător: Va muri sigur, în curând!
StirileBZI
Aceste taxe se dublează din ianuarie 2025! Cine trebuie să plătească 3.500 de lei la stat
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
substantial.ro
Trump critică decizia lui Biden de a comuta pedeapsa cu moartea pentru 37 de condamnați
MediaFlux
LOVITURĂ pentru MILIOANE de ROMÂNI de la 1 IANUARIE! Majorări DE 25%
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce filme mai vedem de Crăciun? Ce cărți merită citite? Ce jocuri video să încercăm? Recomandări proaspete pentru sărbători