În ciuda Acordului nuclear al Iranului, Teheranul îşi menţine ambiţiile nucleare

Iranul, care a acceptat să-și limiteze programul nuclear în cadrul acordului cu marile puteri, nu și-a abandonat de fapt ambițiile nucleare și-și va continua cercetările pentru a-și spori capacitățile de îmbogățire a uraniului la sfârșitul pauzei prevăzute de zece ani, comentează France Presse, citată de Agerpres. 
Filip Stan
15 iul. 2015, 12:25
În ciuda Acordului nuclear al Iranului, Teheranul îşi menţine ambiţiile nucleare

Această perspectivă este criticată de către adversarii acordului, în special de Israel, dușman declarat al Iranului. Cu noua tehnologie de îmbogățire, Republica Islamică ar putea avea arma nucleară într-un timp foarte scurt după expirarea termenului limită, spun ei.

Dar Iranul a insistat întotdeauna asupra caracterului strict civil al programului său nuclear, subliniind că acesta trebuie să furnizeze combustibilul necesar pentru alimentarea uzinei sale civile din Bushehr și pentru viitorul său parc nuclear.

Acordul istoric încheiat marți la Viena permite Teheranului reluarea activităților de cercetare și de dezvoltare a viitoarelor centrifuge IR-6 și IR-8, mult mai performante decât vechile IR-1 de care dispune pentru îmbogățirea uraniului. Activitățile în acest sens au fost suspendate în cadrul acordului interimar încheiat în noiembrie 2013.

Ali Akbar Salehi, directorul Organizației iraniene pentru energie atomică (OIEA), a avertizat deja că după intrarea în vigoare a acordului, Iranul va începe ‘rapid cercetările asupra centrifugelor IR-8’. În conformitate cu termenii acordului, Iranul ar putea începe producția de dispozitive IR-6 (de zece ori mai puternice decât IR-1) și IR-8 (de 20 de ori mai puternice) peste opt ani. Potrivit lui Salehi, va lua ‘între opt și zece ani’ punerea la punct a noilor utilaje IR-8.

Citeşte şi Principalele prevederi ale acordului încheiat cu privire la programul nuclear iranian

Obiectivul Iranului este de a avea în viitor o capacitate de îmbogățire de 190.000 SWU (un SWU este o măsură a lucrării consumate în timpul îmbogățirii), așa cum a afirmat în iulie 2014 ghidul suprem, ayatollahul Ali Khamenei, adică aproape de douăzeci de ori capacitățile actuale, informează Agerpres.

‘Cu IR-1, vom avea nevoie de 190.000 de centrifuge pentru a atinge această capacitate, dar cu IR-8 — de un pic mai mult de 9.000. Este o mare diferență’, relevă un responsabil iranian. Situl de îmbogățire iranian, situat la Natanz, poate găzdui aproximativ 50.000 de centrifuge.

Experții recunosc că în acest moment tehnologia iraniană este depășită. ‘IR-1 aflate în prezent în activitate sunt un pic mai vechi decât Citroënul anilor ’30. Ele sunt de 40 de ori mai puțin puternice decât o centrifugă europeană’, recunoaște un expert occidental.

Dar oponenții acordului — Israelul, republicanii americani și monarhiile din Golf — afirmă că orice creștere a capacităților va permite Iranului să reducă la câteva săptămâni perioada de ‘breakout’ de construcție a armei atomice, față de un an în perioada de limitare. ‘Putem dezvolta programul nostru fără restricții’ după perioada de limitare, a subliniat totodată Abbas Araghchi, unul din principalii negociatori iranieni, a doua zi după acordul interimar de la Lausanne, din aprilie.

DailyBusiness
Gigi Becali, scut pentru David Popovici. Mesaj dur pentru CTP: „Trebuie să bagi capul în pământ și să nu sufli în fața campionului olimpic!”
Spynews
Marius Niţă i se alătură Geaninei Ilieş la pupitrul Ştirilor Antena Stars
Bzi.ro
Cum arată Andreea Esca în costum de baie, la 52 de ani! Vedeta și-a lăsat fanii mască! – FOTO
Fanatik.ro
Banca Transilvania, veste bună pentru toți clienții. Oferă 3 beneficii pe care milioane de români le-au așteptat vreme îndelungată
Capital.ro
Se schimbă actele de identitate. Avertisment pentru cei cu buletin. Cine NU trebuie să ceară unul nou
Playtech.ro
Tratament inuman la centrele de minori din Târgu Mureș: copiii cu dizabilități sunt încuiați pe dinafară, li se dau medicamente expirate
DailyBusiness
Metoda finlandeză de încălzire. Cum poți avea o casă călduroasă fără a cheltui prea mulți bani pe facturi
Adevarul
Călin Georgescu continuă să împrăștie informații false: i-a zis unui fost contractor CIA că NATO va ataca Rusia de la baza Kogălniceanu din România
wowbiz.ro
Detalii bombă despre bebelușul Monicăi Gabor și al lui Mr. Pink! Când a născut, de fapt, fosta soție a lui Irinel Columbeanu și cum arată acum? | EXCLUSIV
Spynews
Ce cuvinte trebuie să rostești pentru a atrage banii în viața ta. Cum poți manifesta abundența
Spynews
Cum arată mașina care poate sări peste gropile din asfalt. Cu cât se vinde un astfel de vehicul
Evz.ro
Zodia care scapă de singurătate anul acesta. Influența lui Jupiter îi va da fiori, indiferent de vârstă
Ego.ro
Cum arată casa Ilinei Pârvu de la Visuri la Cheie, după ce a fost renovată de PRO TV
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, ce apariție în Australia! Vedeta a atras toate privirile
kanald.ro
El este George, tânărul de 37 de ani din Tulcea care și-a pus capăt zilelor din cauza singurătății. Bărbatul se certase cu soția și avea ordin de restricție
Cancan.ro
Despărțire pentru Andra, la începutul lui 2025: 'Nu ne-am certat, doar că el are un…'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
A murit vocea de aur a României. Marea cântăreață s-a prăpădit chiar azi: Veșnic în inimile noastre!
StirileBZI
Amendă de până la 3.000 de lei pentru românii care fac asta! Certurile cu vecinii încep de la această lege
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, imagini în costum de baie
stirilekanald.ro
Andrei, băiatul de 15 ani ucis în bătaie de prieteni, dus pentru ultima dată acasă. Bunica îl plânge cu lacrimi amare: „A fost abandonat de mamă și de tată”
substantial.ro
Fluxurile de gaz din Azerbaidjan către Serbia, suspendate fără termen de reluare
MediaFlux
CINE IESE la PENSIE în 2025! TABELUL VÂRSTEI de PENSIONARE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cutiuța muzicală: marii chitariști ai rockului