„Patriarhul Irineu a fost testat pozitiv în cadrul unei proceduri de rutină. Este asimptomatic şi se simte în general bine„, se afirmă într-un comunicat publicat pe site-ul Bisericii Ortodoxe a Serbiei.
Preafericitul părinte a fost internat într-un spital COVID din Belgrad.
Înaltul prelat are 90 de ani şi, recent, a participat la înmormântarea unui alt prelat sârb, mitropolitul Amfilohie, decedat în urma infectării cu coronavirus. La respectiva înmormântare au participat mii de persoane, multe dintre ele fără măşti de protecţie.
Mai mulţi oficiali numiţi în viitorul guvern muntenegrean, inclusiv prim-ministrul desemnat Zdravko Krivokapic, s-au aflat printre participanţii care nu au purtat mască.
Episcopul care-i urmează în funcţie mitropolitului Amfilohie, Înalt Preasfinţia sa Ioanichie, a fost, la rândul său, confirmat pozitiv la testul pentru coronavirus.
Un reputat medic din Muntenegru a declarat că acea ceremonie funerară, care s-a desfăşurat pe parcursul a două zile, ar fi „un focar de îmbolnăvire” şi le-a recomandat autorităţilor să o interzică.