Această tentativă privată de inculpare a fost iniţiată de către fostul general irakian Abdul Wahed Shannan Al Rabbat, care l-a acuzat pe Tony Blair că a comis o ”crimă de agresiune” prin invadarea din 2003 a Irakului. Însă, nicio asemenea infracţiune nu există în codul penal din Anglia şi Ţara Galilor, iar magistraţii supremi au decis că nu există nicio perspectivă pentru un caz împotriva laburistului Blair.
Generalul Al Rabbat voia iniţierea urmării penale împotriva lui Tony Blair, precum şi a fostului ministru de Externe, Jack Straw, şi a fostului Procuror General, Lord Goldsmith.
Curtea de Magistratură de la Westminster a respins anul trecut tentativa privată a generalului irakian de a-l pune sub inculpare pe fostul premier laburist al Marii Britanii.
Apoi, generalul a iniţiat o moţiune pentru ca Înalta Curte să constate o excepţie de la decizia din urmă cu 11 ani a Camerei Lorzilor, potrivit căreia nu există nicio infracţiune precum ”crima agresiunii” în legislaţia din Anglia şi Ţara Galilor.
Marea Britanie s-a alăturat în 2003 coaliţiei internaţionale condusă de Statele Unite pentru răsturnarea regimului Saddam Hussein, după ce preşedintele George W. Bush şi premierul Tony Blair l-au acuzat pe dictator că a dezvoltat arme de distrugere în masă în Irak.
Anul trecut, ancheta britanică legată de invazia Irakului a ajuns la concluzia că operaţiunea militară nu a reprezentat ”ultima instanţă”, aşa cum a susţinut premierul Blair.
Sir John Chilcot a concluzionat că premierul a supraevaluat ameninţarea reprezentată de Saddam Hussein.