Înalta Curte sesizează CCR privind neconstituţionalitatea legii privind eliberarea condiţionată

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis să sesizeze Curtea Constituţionlă privind neconstituţionalitatea legii care stabileşte că persoanele condamnate pentru infracţiuni precum viol, omor şi tâlhărie sunt exceptate de la eliberarea condiţionată. Reprezentanţii ICCJ consideră că legea nu respectă principiile bicameralismului, întrucât forma adoptată de Camera Deputaţilor modifică obiectul de reglementare şi conţinutul legii adoptate de Senat.
Ionela Marcu
18 iun. 2020, 17:02
Înalta Curte sesizează CCR privind neconstituţionalitatea legii privind eliberarea condiţionată

Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au decis, joi, să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la o lege care aduce modificări Codului penal referitoare la beneficiul liberării condiţionate pentru infracţiuni contra persoanei.

Potrivit unui comunicat al ÎCCJ transmis AGERPRES, în Secţiile Unite, cu respectarea cerinţelor de cvorum, s-a decis sesizarea Curţii Constituţionale a României pentru controlul constituţionalităţii, înainte de promulgare, a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.

„Obiecţia de neconstituţionalitate priveşte atât actul normativ în întregime, cât şi unele dispoziţii specifice ale acestuia, reţinându-se vicii de neconstituţionalitate de natură extrinsecă şi intrinsecă”, se arată în comunicat.

ÎCCJ analizează joi dacă sesizează CCR cu privire la legea de impozitare a pensiilor speciale

Secţiile Unite au reţinut că se impune sesizarea CCR deoarece, sub aspect extrinsec, sunt încălcate prevederile din Constituţie referitoare la principiul bicameralismului, forma adoptată de Camera Deputaţilor conţinând o modificare de esenţă în materia liberării condiţionate prin care se exclude vocaţia la liberare condiţionată a persoanelor condamnate pentru săvârşirea anumitor infracţiuni, deşi această modificare nu a format obiectul dezbaterii şi adoptării în Senat, care a fost prima Cameră sesizată.

„Sub aspect intrinsec: sunt încălcate dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie referitoare la exigenţele privind calitatea legii (…), întrucât excluderea de la liberare condiţionată a persoanelor condamnate pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute în art. 214 – 216 din Codul penal şi menţinerea beneficiului liberării condiţionate pentru infracţiuni contra persoanei a căror gravitate rezultă din prevederea unor limite de pedeapsă net superioare este de natură să afecteze coerenţa legislaţiei penale, într-o manieră incompatibilă cu exigenţele legii fundamentale. Spre exemplu, persoana condamnată pentru folosirea serviciilor victimei traficului de persoane sau a traficului de minori (…) ar fi astfel exclusă de la vocaţia la liberare condiţionată, deşi persoana care săvârşeşte infracţiunea mai gravă de trafic de persoane sau de trafic de minori ar putea beneficia de liberarea condiţionată”, precizează ÎCCJ. AGERPRES

DailyBusiness
Propaganda din Rusia se răspândește rapid în România. Clipuri false în care Palatul Parlamentului arde și Putin vorbește în română
Spynews
Insula Iubirii. George Jaguarul, dezvăluiri din viața personală. Ispita, vânată de femei înainte să participe la emisiune: "Miere pentru albine"
Bzi.ro
De ce s-a îmbrăcat în alb Mihaela Rădulescu la înmormântarea lui Felix Baumgartner: Care este semnificaţia spirituală ascunsă a acestei culori – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Dezmăț pe bani publici la companiile municipale ale Primăriei Capitalei. Cum și-au majorat șefii salariile. Votul din Consiliul General Update
Capital.ro
Călin Georgescu sună mobilizarea generală. Anunțul venit în urmă cu puțin timp: Pe 1 august, la ora 10
Playtech.ro
Unde ar putea lucra Elena Udrea după ce a ieșit din închisoare. Ce spune despre viitorul fiicei sale
Adevarul
Capitolul la care România poate deveni o forță în Europa. Expert de la Oxford: "Asta e calea pentru noi, să devenim o forță pentru a face față Rusiei"
wowbiz.ro
Anunț oficial! Cât vor fi bursele elevilor în anul școlar 2025-2026. Ministrul Educației a explicat care sunt criteriile de acordare: „Meritul trebuie să fie merit”
Evz.ro
Misterioasa cădere a lui David Popovici. Moment critic în cariera campionului
Prosport.ro
Ce și-a făcut Simona Halep pentru a fi o femeie mai atrăgătoare
kanald.ro
Felix Baumgartner este înmormântat astăzi. Ce se întâmplă cu Mihaela Rădulescu în aceste momente
Cancan.ro
Pantofii purtați de fiica lui Nicușor Dan în Austria au revoltat internetul. Cât ar costa o pereche identică
Capital.ro
Tragedie în lumea sportului. O mare campioană și-a pierdut viața într-un accident: Medicii nu au putut face nimic
StirileBZI
Alimentele de bază devin un lux! Guvernul taie TVA-ul redus pentru produsele agricole
stirilekanald.ro
Profesoară de 26 de ani, condamnata la 5 ani de închisoare după ce a trimis imagini nud cu ea unui elev de 16 ani. Ireal ce i-a propus băiatului 
Horoscop Rune pentru saptamana 31 iulie – 7 august 2025, cu maestrul Vechersky. Doua zodii au protectie astrala, nimic rau nu le poate atinge, trei zodii dau lovitura, castiga pe toate planurile