ÎNALTAREA DOMNULUI 2018: Ce trebuie să facă toţi creştinii pentru spor, noroc şi sănătate. SUPERSTITII de Inaltare

ÎNĂLŢAREA DOMNULUI 2018, sărbătorită joi, la 40 de zile după Paşti, este şi ziua Eroilor în Biserica Ortodoxă Română şi un prilej de pomenire a morţilor, de această sărbătoare fiind legate şi mai multe superstiţii şi obiceiuri populare.
Alina Costache
15 mai 2018, 05:47
ÎNALTAREA DOMNULUI 2018: Ce trebuie să facă toţi creştinii pentru spor, noroc şi sănătate. SUPERSTITII de Inaltare

ÎNĂLŢAREA DOMNULUI 2018. Creştinii ortodocşi sărbătoresc, joi, ÎNĂLŢAREA DOMNULUI. Potrivit cărţii biblice „Faptele Apostolilor”, Mântuitorul Iisus Hristos, după Înviere, s-a arătat ucenicilor, timp de 40 de zile, după care, în prezenţa lor, s-a înălţat la cer. În acel moment Hristos şi-a profeţit revenirea şi i-a încredinţat pe apostoli că îl va trimite pe Duhul Sfânt la ei, prevestind astfel Rusaliile, când Sfântul Duh s-a pogorât asupra apostolilor, înzestrându-i cu cunoaşterea limbilor străine, pentru a propovădui cuvântul Domnului. Rusaliile se sărbătoresc la 50 de zile de la Paşti, numai duminica.

Începând din secolul al IV-lea, Înălţarea este celebrată atât în Imperiul Roman de Răsărit, cât şi în cel de Apus, la 40 de zile după Paşti, întotdeauna într-o zi de joi. Înainte de fixarea acestei zile, evenimentul era prăznuit de Rusalii.

Locul de pe care Mântuitorul Hristos s-a înălţat la cer este situat la Ierusalim pe Muntele Măslinilor. Micuţa capela rotundă de acolo păstrează încă o piatră imprimată cu urma piciorului lui Hristos. Capela Înălţării Domnului este un loc de închinăciune, atât pentru creştini, cât şi pentru musulmani.

De ÎNĂLŢAREA DOMNULUI, Biserica Ortodoxă Română (BOR) face praznic de pomenire a eroilor. În toate lăcaşurile de cult din ţară şi străinătate ale BOR sunt pomeniţi eroii – ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român. Totodată, după Sfânta Liturghie, vor fi oficiate slujbe de pomenire şi la cimitirele, troiţele şi monumentele dedicate cinstirii eroilor neamului.

Prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 şi 2001, sărbătoarea Înălţării Domnului a fost consacrată ca sărbătoare naţională bisericească a Eroilor. Astfel, după Sfânta Liturghie, vor fi oficiate, slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc în toate catedralele, bisericile, mănăstirile, cimitirele, troiţele şi monumentele acestora din ţară şi din străinătate.

În popor, sărbătoarea Înălţării Domnului se mai numeşte si Ispas, după numele martorului ascuns, nevăzut al Înălţării. Tradiţia spune că Ispas, un cioban, ascuns pe după pietre, a urmărit evenimentul, tăcut şi uimit, şi mai apoi a povestit alor săi cele întâmplate.

ÎNĂLŢAREA DOMNULUI 2018. Ispasul mai este numit şi Paştele Cailor, după o legendă populară, conform căreia, la naşterea lui Iisus, în grajdurile lui Crăciun, boii au fost blânzi şi liniştiti, dar caii şi-au cam dat în petec. Atunci Maica Domnului a zis ca aceste animale să nu fie sătule decât în joia din săptămâna a şasea de după Paşti.

În anumite zone se ţin Moşii de Ispas. Se fac pomeni pentru morţi, împărţindu-se mai ales pâine caldă, brânză, ceapă verde şi rachiu. Sunt marcate vitele şi se taie mieii. Este ultima zi în care se mai pot roşi ouă. Oamenii se salută în această zi cu formulele „Hristos s-a înălţat!” şi „Adevarat s-a înălţat!„.

La sat, în această zi, dupa terminarea slujbei religioase, preotul iese cu credincioşii în câmp pentru a sfinţi apa folosită la stropitul semănăturilor. Tot în această zi se sfinţesc plantele de leac – leuşteanul, paltinul, alunul.

Oamenii se ating cu leuştean, pe care îl pun şi la ferestre, ca să fie feriţi de rele şi de boli. Vitele sunt bătute şi ele cu leuştean, ca să se îngraşe, să fie sănătoase şi ferite de vrăjitorii. De asemenea, la Înălţare, se taie păr din vârful cozilor de la vite şi se îngroapă într-un furnicar, cu urarea: „Să dea Dumnezeu să fie atâţia miei şi viţei câte furnici sunt în acest furnicar!”.

ÎNĂLŢAREA DOMNULUI 2018. În această zi, abundă obiceiurile şi practicile magice legate de cultul morţilor, deoarece se crede din timpuri străvechi că sufletele morţilor se ospătează acum, în zborul lor către cer. De asemenea, se crede că, în drumul către cer, sufletele morţilor se pot rătăci şi rămâne pe pământ, transformându-se în strigoi ce provoacă neajunsuri oamenilor şi animalelor. De aceea, în ziua de Ispas se practică şi astazi, în anumite zone, ritualuri magice de apărare: sunt culese şi sfinţite plante despre care se crede că au putere împotriva duhurilor rele (leuştean, alun, paltin), oamenii şi animalele se ating cu ramuri de leuştean, se buciumă la răspântia drumurilor şi pe dealuri, femeile şi fetele se încing peste brâu cu ramuri de leuştean, se fac pomeni pentru morţi, dar şi descântece.

Se crede că cine moare de la Paşti până la Ispas ajunge în Rai.

Citeşte şi ÎNĂLŢAREA DOMNULUI 2017. Tradiţii şi obiceiuri: Ce trebuie să faci pe 25 mai pentru a avea noroc

Ispasul, zi de reconciliere 

Sărbătoarea este o zi de împăcare, de reconciliere cu rudele şi prietenii din comunitatea în care au domnit resentimentele. 

Înălţarea: Pentru sporul casei

Se adună flori de alun

În unele localităţi din Transilvania şi din Argeş, fetele şi flăcăii  merg noaptea, în ajunul sărbătorii Înălţării Domnului în alunişuri  să culeagă  flori de alun, care înfloresc şi se scutură în zorii aceleiaşi zile. Se spune că aceste flori au puteri magice şi trebuie  păstrate alături de busuiocul sfinţit la Bobotează; acest ritual aduce sporul, menţine armonia şi dragostea în familiile care împlinesc ritualul.  

Înălţarea: Se împart căniţe cu păsat

De asemenea, tot pentru sporul casei, este bine ca fiecare gospodină să împartă în această zi căniţe cu lapte dulce în care se fierbe păsat.   

Înălţarea: Nu se mai fac semănături după Ispas

Semănăturile trebuie să se facă până în ziua de Ispas; când se continuă şi după această dată, ele nu vor da roade.  

Înălţarea: Se înroşesc ouă, se prepară bucate pascale

Praznicul Înălţării Domnului este ultima zi din an când creştinii ortodocşi înroşesc ouă, prepară bucate tradiţionale asemănătoare cu cele de la Paşti pe care le sfinţesc la biserică .

În popor, sărbătoarea este cunoscută sub denumirea de Ispas, cuvânt de provenienţă latină (Spasiteli), care se traduce  (Mântuitorul). 

Oamenii se salută cu formulele „Hristos s-a înalţat!” şi „Adevărat s-a înălţat”.”.

Înălţarea: Nu se înstrăinează nici un obiect din casă

Pentru vigoarea fizică şi spirituală a membrilor familiei, pentru ca paguba să ocolească o gospodărie, în această zi nu se înstrăinează nici un obiect din casă, nu se împrumută bani, sare şi chibrituri.

Nu se dau chibrituri (care sunt surse de foc), pentru că, tot anul, gospodarul care încalcă tradiţia va fi hulit şi membrii familiei vor avea inima rea ca focul; de asemenea, nu se dă din casă sare, pentru că vacile din gospodăria respectivă nu vor avea lapte gras. 

Ierburile au puteri vindecătoare

Tot în acestă zi se culeg  florile, frunzele şi ramurile unor plante apotropice ( protectoare), cum ar fi :paltinul, nucul alunul şi leuşteanul. Dacă sunt culese în ziua praznicului, se crede că aceste ierburi au puteri vindecătoare.  

Înălţarea:Datina leuşteanului păstrează sporul banilor

Mai ales în mediul rural, se mai practică ritualul leuşteanului. Această datină îi apără pe gospodari şi animalele lor de tracţiune de efectele vrăjilor şi de spiritele rele. Gospodina casei atinge cu o legătură de leuştean  (asemănătoare sorcovei) pe fiecare membru al familiei şi fiecare animal în parte, urându-le să fie apărate de orice rău. Se spune că de-a lungul timpului, ritualul a avut efecte spectaculoase. În gospodăria respectivă a fost alungată boala, paguba şi s-a păstrat sporul laptelui şi al banilor.

Înălţarea: În memoria rudelor decedate

În această zi, femeile care au în familie rude decedate împart săracilor pâine caldă, ceapă verde, brânză şi rachiu pentru sufletele morţilor. Tradiţia spune că, în această zi, cerurile sunt deschise, iar sufletele morţilor, venite la casele unde au trăit o viaţă întreagă în ziua de Paşti, se înalţă din nou la cer, iar alimentele date de pomană sunt merinde pentru această călătorie.

Acum, mormintele rudelor, dar şi cele părăsite din cimitirele oricărei comunităţi se împodobesc cu frunze de paltin, pentru  cei răposaţi să se odihnească în pace, iar strigoii să fugă din acele cimitire.

De la Paşte şi până la Înălţarea Domnului, cerurile sunt deschise, iar cei care trec la viaţa veşnică ajung direct în rai, fără să mai treacă prin temuta judecată de apoi.      


DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Cum a apărut Andreea Esca alături de copiii ei. Unde a fost în prima seară de Crăciun
Fanatik.ro
Doliu la Hollywood. Un actor extrem de apreciat a murit într-un accident cumplit
Capital.ro
Decizie pentru șoferii cu permis categoria B. Regula se aplică în România și în Spațiul Schengen
Playtech.ro
Ce preparate au mâncat deținuții din închisorile din România în prima zi de Crăciun. Regim special pentru diabetici
DailyBusiness
Fructul-minune, care scade riscul de infarct cu 32%! Ar putea fi secretul unei inimi sănătoase
Adevarul
Român condamnat la închisoare în Marea Britanie pentru trafic de imigranți ilegali. A fost prins cu patru vietnamezi în mașină
wowbiz.ro
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
USR și Geoană au „plătit” pentru promovarea lui Călin Georgescu. Noi detalii spectaculoase. Exclusiv EVZ
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
kanald.ro
Pensiile românilor se indexează de la 1 ianuarie 2025! Cum poți vedea dacă ți se majorează pensia
Cancan.ro
Cât costă o noapte de cazare la hotelul de 5 stele în care Andra și Cătălin Măruță au petrecut Crăciunul
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu a fost demascat. S-a aflat adevărul: Devine suspect
StirileBZI
Cea mai dură lovitură pentru seniori! Pensiile nu mai cresc în ianuarie 2025!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
stirilekanald.ro
Au ars de vii în a doua zi de Crăciun, după ce autoturismul le-a luat foc la impactul cu o cisternă. Autoritățile nu știu, încă, numărul morților
substantial.ro
Eșecurile politice majore din 2024: PNL și USR în declin, Ciucă și Armand între marii perdanți
MediaFlux
ANUNȚ despre PENSIILE DIN IANUARIE! ÎNGRIJORĂRI pentru PENSIONARI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Când se despodobește, de fapt, bradul. Data exactă la care trebuie să îl scoatem din casă