Înălţarea: Tradiţii şi obiceiuri pentru sporul casei

Înălţarea Domnului este una dintre cele mai mari sărbători creştine,  orânduită într-o zi de joi din săptămâna a VI-a  de după Paşte, şi aminteşte de ziua când Mântuitorul Iisus Hristos s-a urcat la ceruri.    
Alina Costache
29 mai 2014, 04:26
Înălţarea: Tradiţii şi obiceiuri pentru sporul casei

Înălţarea: Tradiţii pentru spor şi sănătate

 În ziua de Ispas

 În tradiţia populară, se spune că Ispas a fost un martor ocular la Înălţarea Domnului, alături de Apostoli. El era un om bun şi vesel şi, de aceea, la praznicul Înălţării Domnului, de  Ispas, este bine ca oamenii să-i urmeze exemplul : să fie bine dispuşi,să evite supărările şi să nu-şi facă necazuri unul altuia. Împlinind această datină, veselia va rămâne în familia respectivă, iar necazurile şi ghinioanele vor dispărea din viaţa gospodarilor.

Referitor la Ispas, există  şi credinţa populară potrivit căreia cel care moare în acestă zi ajunge în Rai.  

Ispasul, zi de reconciliere 

Sărbătoarea este o zi de împăcare, de reconciliere cu rudele şi prietenii din comunitatea în care au domnit resentimentele. 

Înălţarea: Pentru sporul casei

Se adună flori de alun

În unele localităţi din Transilvania şi din Argeş, fetele şi flăcăii  merg noaptea, în ajunul sărbătorii Înălţării Domnului în alunişuri  să culeagă  flori de alun, care înfloresc şi se scutură în zorii aceleiaşi zile. Se spune că aceste flori au puteri magice şi trebuie  păstrate alături de busuiocul sfinţit la Bobotează; acest ritual aduce sporul, menţine armonia şi dragostea în familiile care împlinesc ritualul.  

Înălţarea: Se împart căniţe cu păsat

De asemenea, tot pentru sporul casei, este bine ca fiecare gospodină să împartă în această zi căniţe cu lapte dulce în care se fierbe păsat.   

Înălţarea: Nu se mai fac semănături după Ispas

Semănăturile trebuie să se facă până în ziua de Ispas; când se continuă şi după această dată, ele nu vor da roade.  

Înălţarea: Se înroşesc ouă, se prepară bucate pascale

Praznicul Înălţării Domnului este ultima zi din an când creştinii ortodocşi înroşesc ouă, prepară bucate tradiţionale asemănătoare cu cele de la Paşti pe care le sfinţesc la biserică .

În popor, sărbătoarea este cunoscută sub denumirea de Ispas, cuvânt de provenienţă latină (Spasiteli), care se traduce  (Mântuitorul). 

Oamenii se salută cu formulele „Hristos s-a înalţat!” şi „Adevărat s-a înălţat”.”.

Înălţarea: Nu se înstrăinează nici un obiect din casă

Pentru vigoarea fizică şi spirituală a membrilor familiei, pentru ca paguba să ocolească o gospodărie, în această zi nu se înstrăinează nici un obiect din casă, nu se împrumută bani, sare şi chibrituri.

Nu se dau chibrituri (care sunt surse de foc), pentru că, tot anul, gospodarul care încalcă tradiţia va fi hulit şi membrii familiei vor avea inima rea ca focul; de asemenea, nu se dă din casă sare, pentru că vacile din gospodăria respectivă nu vor avea lapte gras. 

Ierburile au puteri vindecătoare

Tot în acestă zi se culeg  florile, frunzele şi ramurile unor plante apotropice ( protectoare), cum ar fi :paltinul, nucul alunul şi leuşteanul. Dacă sunt culese în ziua praznicului, se crede că aceste ierburi au puteri vindecătoare.  

Înălţarea:Datina leuşteanului păstrează sporul banilor

Mai ales în mediul rural, se mai practică ritualul leuşteanului. Această datină îi apără pe gospodari şi animalele lor de tracţiune de efectele vrăjilor şi de spiritele rele. Gospodina casei atinge cu o legătură de leuştean  (asemănătoare sorcovei) pe fiecare membru al familiei şi fiecare animal în parte, urându-le să fie apărate de orice rău. Se spune că de-a lungul timpului, ritualul a avut efecte spectaculoase. În gospodăria respectivă a fost alungată boala, paguba şi s-a păstrat sporul laptelui şi al banilor.

Înălţarea: În memoria rudelor decedate

În această zi, femeile care au în familie rude decedate împart săracilor pâine caldă, ceapă verde, brânză şi rachiu pentru sufletele morţilor. Tradiţia spune că, în această zi, cerurile sunt deschise, iar sufletele morţilor, venite la casele unde au trăit o viaţă întreagă în ziua de Paşti, se înalţă din nou la cer, iar alimentele date de pomană sunt merinde pentru această călătorie.

Acum, mormintele rudelor, dar şi cele părăsite din cimitirele oricărei comunităţi se împodobesc cu frunze de paltin, pentru  cei răposaţi să se odihnească în pace, iar strigoii să fugă din acele cimitire.

De la Paşte şi până la Înălţarea Domnului, cerurile sunt deschise, iar cei care trec la viaţa veşnică ajung direct în rai, fără să mai treacă prin temuta judecată de apoi.      

Înălţarea Domnului-Ziua Eroilor

Înălţarea: Pomenirea eroilor neamului

La sărbătoarea Înalţării Domnului, după Sfânta Liturghie, vor fi oficiate, slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc în toate lăcaşurile de cult ortodoxe : catedrale, biserici, mănăstiri, în cimitire, la troiţele şi la monumentele eroilor din ţară şi străinătate.

Pomenirea eroilor neamului românesc la praznicul Înălţării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920. Ulterior, această decizie a fost consfinţită de alte hotărâri sinodale în anii 1999 şi 2001, care au proclamat praznicul Înălţării Domnului la cer ca sărbătoare naţională bisericească. De asemenea, Legea 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, a proclamat Înălţarea Mântuitorului Hristos-Ziua Eroilor, ca  sărbătoare naţională a poporului român. 

La slujbele de pomenire a eroilor neamului sunt pomeniţi ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, pentru libertatea şi demnitatea poporului român.

Înălţarea: Paştele Cailor

Deseori, în viaţa de zi cu zi întâlnim sintagma „la Paştele Cailor”, care are un sens peiorativ, semnificând o dată care, de fapt, nu există  în calendar. A împlini un lucru până la Paştele Cailor înseamnă  niciodată. În realitate, Paştele Cailor se sărbătoreşte în ziua de Înălţare a Domnului. 

Potrivit unei legende populare, la naşterea lui Iisus, în grajdurile lui Crăciun, unde a fost găzduită Maica Domnului când L-a  născut pe Iisus, animalele din iesle (boii, asinii şi oile) au fost  blânde,  păstrând liniştea pentru ca pruncul să poată dormi, în timp ce caii au fost foarte zgomotoşi. Atunci Maica Domnului ar fi  zis ca acei cai să nu fie sătui decât o dată pe an, timp de un ceas, în joia din săptămâna a şasea de după Paşti. De aceea, ziua respectivă  a fost numită şi „Paştele Cailor”.

Citeşte mai mult pe click.ro

DailyBusiness
Alertă națională de nivel național! „Nu mâncați ouăle de găină”
Spynews
Abia a divorțat de mama copiilor, dar acum vrea să se întoarcă la a doua soție?! Gestul făcut de fotbalistul de la Națională față de femeia cu care n-a mai vorbit de 5 ani
Bzi.ro
Ce pensie alimentară plătește Valeriu Gheorghiță! Ce sumă încasează lunar medicul
Fanatik.ro
Cum arată Dacia Bigster, cel mai scump model din istoria acestei mărci. Ce opțiuni are ”fratele mai mare” al lui Duster
Capital.ro
Interzis să ai acest obiect în mașina proprie! Vei fi arestat pentru 30 de zile
Playtech.ro
Cât de util este RO-Alert pentru români. Tinerii spun că le provoacă anxietate, ce modificări cer
DailyBusiness
Decizie radicală privind banii cash în România. BNR face anunțul momentului pentru toți românii
Adevarul
Ce ne facem cu bolnavii noștri? Avertismentul medicilor după ce un om a fost ucis, iar altul grav rănit
wowbiz.ro
Se schimbă data la care vor fi livrate pensiile în luna octombrie! Anunțul care îi vizează pe toți seniorii
Spynews
Oana Ciocan, avertisment pentru Jador, după ce cântărețul a spus că a văzut-o cu noul ei iubit: ”M-ai filmat...” | FOTO
Spynews
Florinel Coman și Ioana Timofeciuc se cunună religios! Când va avea loc marele eveniment
Evz.ro
Christopher Nolan pregătește un nou film. Un mare actor va avea rolul principal
Ego.ro
Diana Șoșoacă, slabă, îmbrăcată elegant! Imaginile pe acre le-ai ratat! FOTO
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume adoră să ia palme de la alte domnișoare
kanald.ro
România introduce „salariul minim european” de la 1 ianuarie 2025. Cât vor câștiga angajații începând cu anul viitor
Cancan.ro
Delia Matache reacționează după derapajul Andrei Măruță: „Ești…” + Mesajul ei GENIAL pentru fanii care cred că umilesc artiștii
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Florin Piersic, în lacrimi și suspine: Îmi vine să plâng! Aici vreau să mor (VIDEO)
StirileBZI
Pensiile s-ar putea majora cu 2,7%! Guvernul intenționează să umble la pensii
Prosport.ro
FOTO. Tânăra de 24 de ani, suspendată pe viață pentru că a apărut într-o filmare interzisă cu un bărbat de 61 de ani
stirilekanald.ro
De ce s-a sinucis Andrei, tânărul din Vaslui care s-a spânzurat în pădure
substantial.ro
Podul suspendat peste Dunăre la Brăila intră în proces de reasfaltare pentru a patra oară
MediaFlux
A SCĂPAT VIU după un ACCIDENT ȘOCANT! A PLONJAT cu mașina în pasaj
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ryanair schimbă politica de bagaje: Costurile suplimentare vor dubla prețul biletului