Inaugurată în acest an, şoseaua spre Sarmisegetusa Regia a fost DEVASTATĂ de viituri

Noua şosea Sarmizegetusa Regia, inaugurată în luna mai a acestui an, a fost devastată de o furtună violentă care a lovit Munţii Orăştiei. Drumul a fost rupt de viituri, iar turiștii care vor să viziteze situl UNESCO sunt nevoiți să parcurgă ultimii kilometri pe jos.
Romania TV
08 aug. 2016, 15:35
Inaugurată în acest an, şoseaua spre Sarmisegetusa Regia a fost DEVASTATĂ de viituri

În cel puțin cinci locuri de pe cei 18 kilometri ai drumului construit pe fonduri de la Uniunea Europeană, apele pârâului din Valea Albă și ale Grădiștii au produs distrugeri mari, care nu pot fi remediate de urgență.

„A fost cea mai puternică furtună din ultimii ani, iar în mai multe locuri, din cauza viiturilor, drumul s-a rupt și este riscant să se mai poate circula pe el cu mașina”, a precizat Vladimir Brilinsky, administrator al sitului UNESCO Sarmizegetusa Regia.

Autoritățile din județul Hunedoara au decis interzicerea accesului mașinilor pe ultimii trei kilometri ai șoselei spre Sarmizegetusa Regia, până la remedierea situației.

Luni, peste 400 de turiști au fost nevoiți să urce pe jos, pe Valea Albă, pentru a vizita monumentul.

Noua şosea spre Sarmizegetusa Regia a fost dată în folosinţă în primăvara acestui an, fiind construită în urma unui proiect al Consiliului Judeţean Hunedoara, finanţat din fonduri de la UE, prin Programul Operaţional Regional 2013.

DailyBusiness
Mircea Geoană ripostează dur la adresa Austriei: „Încetați acest joc ostil și populist la adresa țării noastre!”
Spynews
Fiica lui Codin Maticiuc și a Anei Pandeli împlinește doi ani. Mesajul emoționant transmis de mămică: „N-am uitat nicio zi”
Bzi.ro
Cu cine a plecat Mario Fresh în Dubai, după despărțirea de Alexia Eram: ”Mă mut aici!”
Fanatik.ro
Orașul surpriză din România care se ridică de la zi la zi. E cel mai bogat din țară, se construiește pe bandă rulantă și sunt mai mulți angajați decât locuitori. Până și biserica are acoperișul poleit cu aur
Capital.ro
Directivă pentru cei cu permis luat înainte de 19 ianuarie 2013. Trebuie reînnoit până la 19 ianuarie 2033!
Playtech.ro
Cum arăta Anca Țurcașiu la 17 ani. Imaginea a șocat, e de NERECUNOSCUT
DailyBusiness
Tronsonul 5 al Autostrăzii A1 Sibiu-Pitești. , aproape finalizat!
Adevarul
Anunțul Bruxelles-ului după ce Austria a pus din nou frână aderării României la Schengen
wowbiz.ro
Andreea Raicu, primele declarații despre nuntă! Vedeta a uimit pe toată lumea vorbind despre fericitul eveniment
Spynews
Ce spune Anamaria Prodan după ce a fost acuzată în instanță că ar fi întreținut relații cu: Gigi Becali, Giovanni Becali, Cristi Borcea, Florin Răducioiu: „Nu mai stăm să ne certăm”
Spynews
Imagini spectaculoase pe cerul României. Aurora Boreală a putut fi văzută din mai multe locuri din țară / FOTO
Evz.ro
Un mare artist român a murit în floarea vârstei. Și-a prevestit sfârșitul
Ego.ro
Diana Șoșoacă, slabă, îmbrăcată elegant! Imaginile pe acre le-ai ratat! FOTO
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume adoră să ia palme de la alte domnișoare
kanald.ro
Un nou cutremur în această seară, în România! Ce magnitudine a avut și unde s-a resimțit
Cancan.ro
Diana Enache s-a despărțit de Ionuț Vântu, la un an după ce au devenit părinți! Prima reacție
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Se alimentează cardurile. 3.500 de lei net, plătiți lunar. Ce români îi pot primi
StirileBZI
Când se dau pensiile pe octombrie 2024: Simona Bucura-Oprescu a făcut anunţul aşteptat de 2,6 milioane de pensionari
Prosport.ro
FOTO. Tânăra de 24 de ani, suspendată pe viață pentru că a apărut într-o filmare interzisă cu un bărbat de 61 de ani
stirilekanald.ro
Adevăratul motiv al crimei șoferului de ride-sharing! Iubita criminalului a spus tot ce s-a întâmplat înainte de nenorocire
substantial.ro
Poluarea fonică din București: zonele cele mai afectate și măsuri de protecție
MediaFlux
Răsturnare de situație în ALEGERILE PREZIDENȚIALE din SUA! CINE VA FI PREȘEDINTE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Dispare cea mai frumoasă parte a caroseriei automobilelor. Maşinile electrice nu mai au ceva asemănător