Încă 12 salarii pentru preşedintele demisionar al Băncii Naţionale a Elveţiei

Fostul preşedinte al Băncii Naţionale a Elveţiei, Philipp Hildebrand, va primi salariul lunar pe o perioadă de încă 12 luni, chiar dacă a demisionat luni după scandalul unor tranzacţii neautorizate făcute de soţia sa. .
Romania TV
12 ian. 2012, 20:04
Încă 12 salarii pentru preşedintele demisionar al Băncii Naţionale a Elveţiei

Perioada de un an în care Hildebrand va continua să primească salariul întreg este împărţită în 6 luni de preaviz şi 6 luni în care nu va avea voie să lucreze la o altă bancă, potrivit regulamentului instituţiei. Pentru marile grupuri bancare elveţiene interdicţia este de până la 12 luni.

Foştii membri ai consiliului director pot lucra pentru alte companii după ce părăsesc Banca Centrală doar cu acordul Consiliului Bancar. Dacă Hildebrand va fi implicat în viitor într-o activitate autorizată generatoare de venit, suma plătită de bancă va fi diminuată în funcţie de salariul acestuia.

Banca Centrală nu a dezvăluit salariul fostului preşedinte, dar veniturile acestuia în 2010 s-au situat la 861.900 de franci elveţieni (710.000 de euro).

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Lele, spulberat de Poliție / Dovada că artistul a ascuns adevărul în scandalul cu Andra Voloș
Bzi.ro
Avertismentul nutriționiștilor privind pufuleții din dieta Mihaelei Rădulescu! „Evitați cât puteți pufuleții cu arome!“
Fanatik.ro
Plantele care țin căpușele la distanță. E recomandat să le pui în curte sau grădină
Capital.ro
Decizia pentru Călin Georgescu, Judecătorii au hotărât azi, 30 aprilie. Ce se întâmplă cu fostul candidat
Playtech.ro
Pensionarii primesc bani după Paşte. Se dau chiar şi 1.000 de lei, a anunţat Casa Naţională de Pensii
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
Stânga și dreapta în România, o glumă? Cum au apărut și cine a amestecat haotic doctrinele politice în România
wowbiz.ro
Vestea care a șocat internetul! Vedeta a fost găsită moartă înainte de ziua ei. Ce s-a întâmplat cu ea?
Spynews
Cătălin Moroșanu, mesaj de susținere pentru Mihai Leu. Fostul campion e internat la Spitalul Fundeni, după ce a fost operat / FOTO
Spynews
Cât costă o porție de mici cu muștar și pâine de 1 Mai, în funcție de locul unde îi mănânci. Prețurile variază de la piață la restaurant
Evz.ro
Salatele pe care trebuie să le încerci în acest sezon. Trei rețete pline de culoare și savoare
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei cutremure azi-noapte, în România! În ce zonă s-au resimțit
Cancan.ro
Piedone a intrat într-un hotel de 3 stele de pe litoral. Ce a găsut șeful ANPC pe pat, în cameră
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut un mare nume. A lăsat o moștenire imensă. Nu poate fi uitat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
A fost ucis de fostul cumnat, pe care l-a ajutat să-și repare casa. Cuprins de aburii alcoolului, agresorul l-a înjunghiat fără milă: „Era în casă jos, plin de sânge”
Apelul la care nu ar trebui să răspunzi niciodată.
MediaFlux
Un nou război este aproape! Atacul ar începe în următoarele 36 de ore
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri