Încă o localitate din judeţul Galaţi, afectată de alunecările de teren

O alunecare de teren s-a produs în satul Pleşa, din judeţul Galaţi, după reactivarea unui izvor, cea mai apropiată casă fiind la o distanţă de 150 de metri, în timp ce alunecările de teren din localităţile Izvoarele şi Suceveni s-au oprit.
Romania TV
02 mai 2017, 08:14
Încă o localitate din judeţul Galaţi, afectată de alunecările de teren

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, Eugen Chiriţă, a declarat, marţi că o alunecare de teren pe o suprafaţă de aproximativ 60 de metri pătraţi s-a produs în satul Pleşa din comuna Bereşti-Meria.

„Alunecarea de teren este la 150 de metri de cea mai apropiată casă. Este vorba de reactivarea unui izvor care a antrenat pământul. Monitorizăm fenomenul, dar nu este niciun pericol pentru locuinţele din zonă”, a afirmat reprezentantul ISU Galaţi, potrivit News.ro.

El a mai spus că alunecările de teren din localităţile Izvoarele şi Suceveni s-au oprit.

În zona comunei Suceveni, în urma precipitaţiilor produse în urmă cu aproximativ două săptămâni, a apărut, în zona unui pârău, o surpare de mal pe o suprafaţă pe 200 de metri pătraţi, cea mai apropiată construcţie, o anexă gospodărească, fiind la o distanţă de circa 15 metri.

În 23 aprilie, o nouă alunecare de teren s-a produs pe un versant al satului Izvoarele, unde în luna martie s-a manifestat o altă alunecare de teren cu o lungime de aproximativ 300 de metri şi o lăţime de 250 de metri.

Citeşte şi Alunecări de teren în zona Huşi. Un drum judeţean s-a surpat

 

DailyBusiness
Bolojan, anunț de ultimă oră! Consultările cu partidele, moment decisiv pentru viitorul României în Europa!
Spynews
Rețetă de prăjitură cu cremă fină de iaurt și marmeladă. O vei găti și a doua oară
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvășitoare doar în lenjerie! Imagini spectaculoase cu bruneta focoasă!
Fanatik.ro
Zodiile cu succes pe toate planurile până pe 5 martie. Iese soarele pe strada acestor 4 nativi
Capital.ro
Interzis în weekend pentru cei care stau la bloc. Iei amendă de până la 3.000 de lei
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poate avea simultan un angajat. Limita maximă de ore pe care le poate lucra. Prevederile Codului Muncii 2025
DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Adevarul
Cinismul înfiorător al armatei lui Putin. Soldați ruși legați de copaci, folosiți ca momeală pentru dronele ucrainenilor
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Deea Maxer, schimbări majore după divorț. Vrea să se mute din blocul în care locuiește și Dinu Maxer. Unde vrea să se stabilească
Spynews
Cum arată Prințesa de Aur la vârsta de 39 de ani. Abia o mai recunoști | FOTO
Evz.ro
Nativii care ies în mare pagubă. Pierd o sumă uriașă
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Anunț important pentru pensionari! Casa Națională de Pensii a anunțat când vor dispărea taloanele de pensii. Nimeni nu se aștepta
Cancan.ro
Acuzații grave la adresa Ancuței, fosta iubită a lui Andrei Perneș. Ce ar fi făcut la înmormântare: „Era toată numai un…”
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu nu poate fi președintele României! Anunțul care cutremură scena politică
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Taxa auto, pregătită pentru 1 ianuarie 2026. Cine sunt șoferii care ar putea plăti 2.000 de lei pe an
Președintele Polonez Deschis Să Primească Trupe Americane Dacă Germania Refuză
MediaFlux
125 de lei în PLUS pentru PENSIONARI! BANII se dau în APRILIE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Brigitte Macron: ținta conspirațiilor absurde și triumful adevărului în fața dezinformării