Vaccinul Oxford / AstraZeneca are eficienţă foarte mică şi oferă o protecție de până la 10% împotriva variantei Covid văzută pentru prima dată în Africa de Sud, afirmă cercetătorii, citaţi de The Guardian.
Oamenii de știință care au efectuat un studiu la scară mică cu privire la eficacitatea vaccinului au declarat că acesta a arătat foarte puțină protecție împotriva infecției ușoare până la moderate, deși și-au exprimat speranța că – în teorie – va oferi în continuare protecție semnificativă împotriva infecțiilor mai grave. Prof. Shabir Madhi, de la Universitatea din Witwatersrand, care a condus studiul, afirmă că, deși studiul a fost la scară mică, el a fost conceput să se concentreze asupra determinării dacă vaccinul are sau nu eficacitate de cel puțin 60% împotriva Covid, până la un anumit grad de severitate. „Estimarea punctuală este de 10%. În mod clar, acest lucru este departe de valoarea de 60% și, chiar dacă am avea un studiu mai amplu, este puțin probabil să ajungem la o eficacitate a vaccinului de chiar 40 sau 50%”, a spus el pentru programul Today al BBC Radio 4. Rezultatele studiului relevă că, pe o grupă de vârstă relativ tânără, cu o prevalență foarte scăzută a morbidităților, cum ar fi hipertensiunea arterială și diabetul, vaccinul nu protejează împotriva infecțiilor ușoare până la moderate.
Citeşte şi Vaccinul AstraZeneca va fi administrat românilor sub 55 de ani. Rapelul, efectuat la OPT săptămâni
Africa de Sud a anunţat duminică suspendarea temporară a programului de vaccinare împotriva COVID-19, care urma să înceapă în următoarele zile cu un milion de vaccinuri dezvoltate de Oxford şi AstraZeneca, după un studiu care a dezvăluit că are eficienţă „limitată” împotriva mutaţiei sud-africane