Încă un ciclist celebru recunoaşte că a trişat. Michael Boogerd s-a dopat 10 ani

Ciclistul olandez Michael Boogerd, unul dintre cei mai cunoscuţi rutieri ai fostei echipe Rabobank, a recunoscut că s-a dopat în perioada 1997-2007, într-un interviu ce va fi difuzat, miercuri seară, de postul public olandez NOS, relatează agenţia Mediafax.
Daniel Spătaru
06 mart. 2013, 13:39
Încă un ciclist celebru recunoaşte că a trişat. Michael Boogerd s-a dopat 10 ani

Michael Boogerd, în vârstă de 40 de ani, a recunoscut că a folosit EPO, transfuzii de sânge şi cotizon. Olandezul a mai spus că victoria de etapă de la La Plagne, din Turul  Franţei 2002, cel mai important succes din cariera sa, s-a datorat dopajului.

Pot să înţeleg că publicul percepe acum această victorie ca pe o înşelăciune”, a afirmat Boogerd, care a precizat că a utilizat produse dopante „doar în anumite perioade, mai ales în antrenamente şi înaintea competiţiilor„.

Eu vorbesc pentru mine, nu pentru alţii„, a declarat olandezul, care a refuzat să dea detalii cu privire la o reţea de dopaj.

Campion al Olandei în 1997, 1998 şi 2006, Boogerd a obţinut două victorii de etapă în Turul Franţei (1996 şi 2002), iar în 1999 a câştigat cursele Paris-Nisa şi Amstel Gold Race.

Michael Boogerd este al optulea membru al echipei Rabobank care mărturiseşte că s-a dopat.

Echipa Rabobank a fost redenumită în acest an Blanco Pro Cycling, după ce banca olandeză care susţinea formaţia s-a retras din ciclism în octombrie 2012, după scandalul de dopaj în care a fost implicat rutierul american Lance Armstrong.

Citeşte şi

Lance Armstrong RECUNOAŞTE că a trişat: „Da, m-am dopat, totul este din vina mea” VIDEO

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Harta oficială a drumurilor pe care se montează 400 de radare fixe. E bine de știut înainte să pleci la drum
Capital.ro
Se pune impozit după deces și înmormântare. Românii au datorie la ANAF, plus taxă notarială
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara-fantomă care a existat doar 5 zile, unde românii sunt priviți cu suspiciune. „Rusia e sora noastră”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Criminalul invizibil, moștenirea lăsată umanității. Cum ne afectează deciziile din anii '80
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunț dureros despre Elena Udrea chiar în Vinerea Patimilor. Vestea cruntă confirmată de avocatul ei
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI