Încă un protest al sindicaliştilor din Sănătate. Ce îi cer ministrului Voiculescu

Reprezentanţii Federaţiei Sanitas pichetează din nou, marţi, sediul Ministerului Sănătăţii. Acţiunea de protest are la bază nemulţumirea cauzată de faptul că nu s-a ajuns la o înţelegere cu ministerul pentru începerea negocierilor privind noul contract colectiv de muncă, negocieri care ar urma să dureze 60 de zile, potrivit legii. După discuţiile avute la sfârşitul lunii noiembrie cu reprezentanţii Sanitas, ministrul Vlad Voiculecu spunea că aceste negocieri înainte de aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli ale ordonatorilor de credite ar fi ilegală.
Romania TV
06 dec. 2016, 06:26
Încă un protest al sindicaliştilor din Sănătate. Ce îi cer ministrului Voiculescu

Sindicaliştii din Sanitas au avut luni o întâlnire la Ministerul Sănătăţii cu secretarul de stat Monica Althamer şi cu alţi reprezentanţi ai instituţiei, în urma căreia nu au ajuns la o înţelegere. Prim-vicepreşedintele Sanitas, Marius Sepi, a declarat pentru News.ro că reprezentanţii ministerului nu ar dori începerea negocierilor pentru noul contract colectiv de muncă, ci crearea unui grup de lucru în care să se poarte discuţii.

Astfel, cei din Sanitas vor continua, marţi, seria de proteste de la Ministerul Sănătăţii, însă, pentru moment, nu se pune problema unei greve generale, variantă luată în calcul abia după 1 ianuarie 2017.

Sindicaliştii au pichetat sediul Ministerului Sănătăţii şi în zilele de 22 şi 29 noiembrie.

Leonard Bărăscu, preşedintele Sanitas, susţinea, săptămâna trecută, că sindicaliştii nu vor să negocieze salarii, ci alte probleme, precum concediile de odihnă şi materialele pentru spitale.

„Domnul ministru spunea, într-adevăr, că în Legea 62 există un articol băgat tot de aceşti deştepţi de după 2010, în care se spune că, dacă nu ai un buget votat, nu poţi să negociezi un contract la bugetari. Eu îi spun domnului ministru, i-am spus şi domnului Cioloş, că nu are nicio legătură. Noi nu avem o lege în care negociem salarii prin contractul colectiv de muncă. Noi facem altceva. Stabilim concediul de odihnă, bazele de calcul pentru educaţie medicală continuă, materialele pentru spitale şi nu în ultimul rând, protecţia pentru colegii noştri din spitale: uniforme, pantofi şi aşa mai departe. Sunt importante, nu poţi să intri într-un an sau în concediu fără acest contract colectiv de muncă”, a declarat Bărăscu.

După discuţiile cu reprezentanţii Federaţiei Sanitas, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, declara că începerea negocierilor pentru Contractul Colectiv de Muncă înainte de aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli ale ordonatorilor de credite ar fi un act ilegal.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cinci zodii încep luna mai în forță. Noroc cu carul în următoarele 20 de zile. Fecioarele, cele mai avantajate
Capital.ro
Anunț pentru românii cărora le expiră buletinele. Noua decizie a intrat deja în vigoare. Ce se întâmplă cu cărțile de identitate
Playtech.ro
Cât e ajutorul social în Spania în 2025. Ce condiții trebuie să îndeplinească un român pentru a-l primi
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Trucuri simple și eficiente. De ce să punem telefonul într-un pahar de sticlă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
ANAF a dat ordin. Românii sunt obligați în mai 2025. Termen limită obligatoriu - vineri, 9 mai
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Restaurant mistuit de flăcări. Cel puțin 22 de oameni au murit
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
ANAF are o nouă țintă. Informații pentru românii care merg la medic
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri