Alex Maxim avea doar 20 de ani, de loc era din comuna Roma, judeţul Botoşani, şi plecase la muncă în Germania, pentru un trai mai bun.
În urmă cu câteva zile, tânărul a mers la scăldat, însă totul s-a transformat într-o tragedie. El s-a înecat şi nu a mai putut fi salvat.
Acum, familia se pregăteşte de înmormântare. Alex Maxim va fi condus, duminică, pe ultimul drum.