Şeriful comitatului Butte, Kory Honea, a anunţat într-o conferinţă de presă susţinută miercuri că alte opt persoane au fost găsite decedate în nordul Californiei, iar 47 din totalul de 56 de victime au fost identificate provizoriu, autorităţile aşteptând confirmarea în urma rezultatelor testelor ADN, potrivit DPA.
Cele mai recente persoane decedate au fost descoperite la nord de capitala statului, Sacramento, în localitatea Paradise, una dintre cele mai afectate de incendiul masiv.
Honea a adăugat că 130 de persoane sunt în continuare căutate, iar 200 au fost găsite după ce fuseseră iniţial declarate dispărute.
Incendiul devastator ”Camp Fire” a cuprins circa 55.800 de hectare şi este controlat în proporţie de 35%, a raportat în cadrul conferinţei Departamentul forestier şi de protecţie împotriva incendiilor din California (Cal Fire).
”Camp Fire” a devenit cel mai mortal şi distrugător din California, întrecând în amploare incendiul ”Griffith Park” din comitatul Los Angeles, care a provocat decesul a 29 de persoane în anul 1933.
În total, 10.321 de proprietăţi au fost distruse de flăcări, au precizat autorităţile.
Câteva sute de kilometri spre sud, în apropiere de Los Angeles, incendiul ”Woolsey Fire” a mistuit aproape 40.000 de hectare şi a lăsat în urmă cel puţin trei morţi, relatează AFP.
Incendiul a izbucnit săptămâna trecută lângă Thousand Oaks. Flăcările s-au extins rapid şi au ajuns în faimoasa staţiune Malibu, la vest de Los Angeles, unde au fost emise ordine de evacuare valabile pentru anumite zone.
Preşedintele american Donald Trump a asigurat locuitorii din California de sprijinul său, într-un mesaj publicat miercuri pe Twitter. Sâmbătă, liderul de la Casa Albă a provocat o controversă acuzând autorităţile statului California de „management defectuos” al pădurilor, în condiţiile în care majoritatea acestora se află sub controlul statului federal.
„Paradise a fost bine pregătit pentru acest tip de urgenţă, însă incendiul a fost fără precedent, greu de controlat, iar numeroşi oameni au rămas captivi în ciuda ordinelor de evacuare„, a declarat guvernatorul democrat al statului California, Jerry Brown.
Pompierii din California au primit asistenţă aeriană semnificativă, însă incendiile sunt în continuare active. În nordul Californiei, precipitaţiile ar putea veni în ajutorul eforturilor de stingere a flăcărilor, însă nu mai devreme de sfârşitul săptămânii viitoare.
Autorităţile locale au emis totodată o alertă privind poluarea atmosferică din cauza fumului.
Ordinele de evacuare sunt încă în vigoare şi nu vor fi ridicată timp de câteva săptămâni, notează AFP.
În ultimul an, California a înregistrat mai multe incendii violente, care au provocat decesul a aproape o sută de persoane şi au mistuit sute de mii de hectare. Seceta a fost mai accentuată în ultimii ani în acest stat cu o suprafaţă mare din vestul Statelor Unite.
WATCH: Dramatic video shows residents rushing to evacuate their homes as new, fast-moving brush fire erupts in San Bernardino County, Californiapic.twitter.com/qrGfSuax45
— Breaking911 (@breaking9111) November 14, 2018