INCENDIU CHIŞINĂU: Intervenţiile chirurgicale la două dintre pacientele aduse la Bucureşti au decurs bine

Intervențiile chirurgicale efectuate la două dintre pacientele rănite în incendiul de la Chișinău au decurs bine, a anunțat, marți, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Arși, unde sunt internate femeile, medicul Adrian Stănculea.
Iulian Tudor
12 ian. 2016, 10:53
INCENDIU CHIŞINĂU: Intervenţiile chirurgicale la două dintre pacientele aduse la Bucureşti au decurs bine

Potrivit acestuia, probabil în cursul zilei de miercuri va fi operată și cea de a treia pacientă rănită, care era în stare foarte gravă, dacă se va menține același trend evolutiv pozitiv.

„Intervențiile au decurs bine. Posibil ca a treia pacientă, care era în stare foarte gravă, deoarece s-au mai ameliorat un pic parametrii la ventilație, doza de vasopresor a mai scăzut, dacă menține același trend evolutiv pozitiv este posibil să fie operată miercuri. Asta se va decide mâine, în funcție de starea pe care o va avea atunci”, a spus medicul.

El a precizat că intervențiile chirurgicale efectuate marți au fost de excizie-grefare.

Guvernul Republicii Moldova: Mulţumim României pentru sprijinul acordat moldovenilor răniţi în incendiul din Chişinău

Adrian Stănculea a precizat că, în continuare, toate cele trei paciente sunt intubate și se află în stare gravă.

„Sunt posibile alte intervenții dacă va mai fi nevoie, dar nu chiar atât de curând, probabil săptămâna viitoare. Până atunci se vor face pansamente”, a spus medicul Stănculea.

Sâmbătă, într-o cafenea din centrul Chișinăului a avut loc o explozie, în urma căreia 17 persoane au fost rănite.

Trei dintre răniți, femei, cu arsuri grave, au fost aduși duminică la București cu o aeronavă militară și au fost internați la Spitalul Clinic de Urgență de Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri.

DailyBusiness
Scandal la Senat! Angajații îl huiduie pe Bolojan după anunțul reducerii posturilor
Spynews
Ramona Olaru, confesiuni dureroase despre copilăria ei! Și-a promis că nu se va întoarce niciodată în locul în care a crescut. Declarații exclusive la Viața fără filtru
Bzi.ro
Maurice Munteanu dă de pământ cu Melania Trump: „Părul prea coafat ca la concursurile de Miss din Europa de Est!“
Fanatik.ro
Cât a ajuns să coste un gram de aur. Creșterea e spectaculoasă, prețul metalului prețios a atins un nou record
Capital.ro
Călin Georgescu și-a anunțat victoria în direct: Știu sigur că voi câștiga 100% în orice scenariu
Playtech.ro
Prima reacție a Dacianei Sârbu după divorțul de Victor Ponta: Singurii care știu suntem noi. Nu vreau să...
DailyBusiness
Cum reacționează sistemul imunitar în cazul alergiilor de la veninul de albine. Descoperirile făcute de oamenii de știință
Adevarul
Profesorul Cătălin Avramescu, candidat la alegerile prezidențiale: „România ar trebui să dețină arme nucleare pentru a intimida Rusia”
wowbiz.ro
Vește șoc în lumea politică! Victor Ponta și Daciana Sârbu au divorțat după 19 ani de căsnicie
Spynews
”Un bărbat toxic nu se va schimba”. Dana Roba, mesaj tranșant pe rețelele de socializare, după despărțirea de Beniamin | FOTO
Spynews
Ea este Daria, tânăra de 19 ani care s-a stins din viață în accidentul din Craiova. Trei persoane și-au pierdut viața pe DN6: ”Am venit să luăm rămășițele” | FOTO
Evz.ro
Chimicalele care ne înbolnăvesc, interzise. Revoluție în industria alimentară
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
kanald.ro
Pensionarii primesc bani în plus din martie 2025! Cine sunt cei 1 milion de beneficiari
Cancan.ro
Maria, voluntar Saj, a murit într-un accident rutier cumplit Avea doar 26 de ani și a lăsat un băiețel orfan 😢
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Călin Georgescu va fi învins. Omul care îi va lua complet fața. Va intra în turul 2 și va câștiga
StirileBZI
Salariu de 500 de lei pe zi și trei mese, plus loc de cazare! Ce companie oferă aceste beneficii angajaților
Prosport.ro
FOTO. Cum arată fiica legendarului fotbalist. Tânăra divorțează după 9 ani
stirilekanald.ro
Anda, găsită moartă în casă! Câinii începuseră să-i devoreze trupul neînsuflețit
substantial.ro
Pedro Sanchez cere răspunderea rețelelor sociale pentru impactul asupra societății și democrației
MediaFlux
POLIȚIA îi VIZEAZĂ pe cei care STAU LA BLOC. TREBUIE să FIE ATENȚI la FIECARE persoană și DOCUMENT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Nu stăpânești engleza și n-ai habar de securitatea aeroportuară? Poți fi șeful Aeroporturi București