„Incendiu la un club din Capitală! Nu sunt victime, Slavă Domnului! Am alertat toate autoritățile responsabile. Din punctul meu de vedere, în cazul în care un club nu are autorizație de funcționare de la sectorul pe raza căruia se află, așa cum prevede legea, trebuie închis. Numai așa va înțelege toată lumea că legile trebuie respectate de toți și că nu se joacă nimeni cu viețile oamenilor”, a scris edilul șef al Capitalei pe Facebook.
Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă dimineață, la Clubul Bamboo din Capitală. Clubul a ars în totalitate, clădirea fiind prăbușită în cea mai mare proporție.
Primarul Sectorului 2, Mihai Mugur Toader, a declarat sâmbătă că, în a doua jumătate a anului trecut, Clubul Bamboo a fost amendat de primăria de sector, care are însă responsabiliatea de a emite autorizație doar pentru desfășurarea activităților de alimentație publică.
„În momentul de față, după ce au fost sancționați, dânșii au depus documentația pentru obținerea acestei autorizații, dar este incompletă la momentul actual și li s-a transmis să facă completările necesare. Au primit amenda în a doua parte a anului trecut. Din câte am înțeles, ei au documentația pentru autorizare ISU, au scenariul la incendiu, planul și tot ce trebuie”, a precizat edilul.
El a menționat că printre documentele care lipseau din dosarul depus se număra și recepția făcută în urma unei autorizații de construcție.