Pompierii de la Detaşamentul Drobeta Turnu Severin au intervenit cu şase autospeciale pentru stingerea incendiului, în ajutorul echipelor de intervenție ale Hidroelectrica.
Focul a cuprins un transformator electric de la barajul Porțile de Fier I.
Din motive de siguranță, a fost oprit grupul IV al hidrocentralei, zona a fost securizată și s-au luat măsuri pentru a limita pericolul pentru cei care intervin.
Nu sunt persoane rănite, iar incendiul a fost localizat.