Incendiu de vegetaţie în Parcul Natural Domogled – Valea Cernei

Pompierii din Mehedinţi s-au străduit mai bine de 12 ore pentru a stinge un incendiu izbucnit în Parcul Natural Domogled - Valea Cernei. Au ars mai 8 hectare de vegetaţie uscată şi păşune într-o arie protejată. Focul a pus în pericol una dintre cele mai importante păduri din zonă, rezervaţia de Pin Negru de Banat, dar pompierii au reuşit să ţină flăcările la distanţă.
Romania TV
03 dec. 2011, 06:40
Incendiu de vegetaţie în Parcul Natural Domogled - Valea Cernei

Incendiul a izbucnit la 20 de km de Băile Herculane. Focul a fost anunţat acum două seri, însă din cauza zonei periculoase cu versanţi abrupţi a fost imposibil de stins focul. Operaţiunile au fost însă reluate.

30 de pompieri au intervenit pentru licidarea incendiului. Operaţiunea a fost dificilă şi din cauză ca au existat 3 focare.

„Intervenţia este foarte dificilă, deoarece subofiţerii se deplasează pe versanţi şi e pericol de alunecare, cădere”, a declarat Alin Carablaiche, de la Garda de Intervenţie Orşova.

Din primele cercetări, se pare că focul a fost intenţionat.

„Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a constituit-o folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul”, a precizat Ramona Nistor, purtător de cuvânt ISU Mehedinţi.

Este cel de-al doilea incendiu de vegeaţie uscată care izbucneşte în Parcul Naţional Domogled – Valea Cernei în ultimele trei zile.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea lumea la picioare până pe 2 martie 2025. Cinci nativi sunt plini de șansă
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. A fost amazoana filmului românesc. O frumusețe fără egal
Playtech.ro
Cât timp trebuie încălzit motorul mașinii când e ger afară. Sfatul lui Titi Aur pentru toți șoferii: “Atenție, uzurile sunt foarte mari”
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
București vs Cluj, competiția celor mai luxoase mașini. De două ori pe lună se vinde o mașină de 500.000 de euro
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Mario Balint cere, din nou, bani pentru dedicații. Cât i-a dat lui Salam
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Doliu pe scena teatrului din România! Actrița Maria Andreea Raicu s-a stins din viață
Cancan.ro
EL e șoferul de 19 ani care a ucis-o pe Diana, din Câmpia Turzii? Făcea liniuțe pe șosea cu doi tineri în mașină
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Veste uriașă pentru Călin Georgescu. Va fi extrem de fericit: Întrunește condițiile
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Gala Women in Economy 2025: Recunoașterea Antreprenoriatului Feminin în România
MediaFlux
Incredibila REACȚIE a lui TRAIAN BĂSESCU când a văzut doi CERȘETORI pe stradă! FABULOS cum a reacționat
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!