Un incendiu puternic a izbucnit, vineri seară, la o fabrică din Piteşti.
„A ars camera comandă electronică (aprox. 20 mp)”, a transmis ISU Argeş, care a precizat că focul a fost stins, dar intervenţia la faţa locului continuă.
Peste 500 de persoane s-au autoevacuat, iar o persoană a avut nevoie de îngrijirile medicilor, după ce a suferit intoxicaţie cu monoxid de carbon.
Momentan, nu se ştiu cauzele izbucnirii incendiului.