Incendiu într-un studio de animaţie provocat de un individ necunoscut. Sunt zeci de morţi şi răniţi VIDEO

Cel puţin 33 de persoane au murit joi într-un incendiu la un studio de animaţie din Kyoto care a fost provocat de un individ ce a pătruns în interior, a stropit cu un lichid inflamabil şi i-a dat foc, susţin autorităţile,
Iulian Tudor
18 iul. 2019, 13:44
Incendiu într-un studio de animaţie provocat de un individ necunoscut. Sunt zeci de morţi şi răniţi VIDEO

Bărbatul de 41 de ani care a declanşat incendiul şi care a strigat „Muriţi!” când a comis actul criminal a fost arestat şi a declarat poliţiei că a stropit cu un „lichid precum petrolul” la faţa locului, a relatat agenţia de ştiri Kyodo, citând autorităţile locale. Bărbatul este tratat la spital pentru arsuri pe faţă şi pe piept.

Pompierii au găsit multe trupuri la etajul al doilea al imobilului cu trei etaje al Kyoto Animation, în care se crede că lucrau în jur de 70 de oameni la momentul în care a izbucnit incendiul, joi dimineaţă, potrivit Agerpres.

Incendiul a început „în inima companiei”, a declarat presei preşedintele Kyoto Animation, Hideaki Hatta. „Ar putea fi un mod pretenţios de exprimare, dar chiar dacă o singură persoană din industria japoneză de animaţie a fost rănită, este absolut insuportabil”, a adăugat el. Hatta a menţionat că studioul a primit frecvent e-mailuri de ameninţare.

Kyoto Animation este cunoscută pentru producerea unor seriale populare de animaţie, printre care „K-On!” şi „Melancolia lui Haruhi Suzumiya”, informează Agerpres.

Locuitorii din apropierea studioului au declarat pentru agenţia de ştiri Kyodo că au auzit o serie de explozii şi că au văzut fum negru ieşind din clădire. „Am auzit o explozie”, a declarat un bărbat. „A început să iasă fum negru şi mirosul de ars era oribil”, a adăugat el.

Pompierii au reuşit să stingă incendiul în jurul orei locale 15.20, la circa cinci ore de la declanşare. Bilanţul este cel mai mare din ultimii zeci de ani provocat de o incendiere deliberată în Japonia.

 

 

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Se schimbă polițele RCA. Banii vor fi retrași automat din cont. Anunțul făcut de ASF
Playtech.ro
Vouchere de vacanță 2025. Când trebuie salariații să restituie tichetele, situațiile prevăzute de lege
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Adio, grătare! Minivacanța de 1 Mai e compromisă. Weekendul aduce ploi abundente în toată țara
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
Horoscop chinezesc săptămâna 28 aprilie – 4 mai 2025: Semnul zodiacal care pleacă în vacanță fără să țină cont de bugetul alocat
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Răsturnare de situație în cazul Elodia Ghinescu. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu fosta avocată: Vă dau în scris
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Vreme severă în România: vijelii, grindină și temperaturi scăzute în următoarele zile
MediaFlux
Minivacanța de 1 Mai: Amenzi uriașe pentru grătare, muzică și campare ilegală
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre