Incendiu la spital Covid. Cel puţin 16 pacienţi şi două infirmiere au murit arşi sau intoxicaţi

Cel puţin 18 persoane, printre care şi 16 pacienţi de coronavirus, au murit sâmbătă dimineaţă într-un incendiu dintr-un spital din India, informează poliţia, potrivit dpa.
Filip Stan
01 mai 2021, 10:26
Incendiu la spital Covid. Cel puţin 16 pacienţi şi două infirmiere au murit arşi sau intoxicaţi

Incendiu la spital Covid. Pe măsură ce criza Covid-19 se răspândeşte în India, oxigenul a devenit una dintre cele mai rare mărfuri, potrivit CNN. Sâmbătă dimineaţă, un incendiu la un spital a provocat moartea a cel puţin 18 pacienţi şi 2 infirmiere, anunţă AFP.

În New Delhi, oamenii aşteaptă ore întregi să primească oxigen pentru membrii familiilor lor. Cozile sunt interminabile. Medicii spun că sunt epuizaţi iar oamenii furioşi, frustraţi şi disperaţi.

Cei aflaţi la coadă au declarat reporterului CNN că aşteaptă de 25 de ore şi încă nu au primit oxigen.  Unii fac cu schimbul la coadă. Odată ajunşi în faţă, nu există garanţie că vor putea primi oxigen din cauza cererii foarte mari iar aprovizionarea este redusă.

Un bărbat în vârstă de 22 de ani a spus că aştepată de cinci ore să primească oxigen pentru bunicii săi bolnavi. El a precizat că dacă nu va primi, are încredere în Dumnezeu. „Este o situaţie grea pentru oricine se confruntă cu Covid-19. Încerc să fiu calm pentru că aştept de la ora 9.00 şi coada asta nici nu se mişcă”, a spus el.

Incendiu la spital Covid. Guvernul indian spune că încearcă să soluţioneze această problemă. A început un program numit „Oxygen Express”, prin care încearcă să furnizeze oxigen lichid pe căile ferate din India în oraşele care au cel mai mult nevoie de el. New Delhi nu simte încă impactul acestor eforturi.

Cel puţin 18 pacienţi afectaţi de Covid-19 şi două infirmiere au murit sâmbătă dimineaţă în urma unui incendiu la spitalul unde se aflau, potrivit AFP.

La etajul patru al spitalului din Bhauch, în statul occidental Gujarat, se aflau alţi 50 de pacienţi atunci când incendiul a fost declarat la ora locală 1.00 (7.30 GMT), a declarat pentru AFP Rajendrasinh Chudasama de la Poliţia locală. „Din primele date ale anchetei rezultă că incendiul s-a declanşat ca urmare a unui scurtcircuit la unitatea ATI a spitalului”, a precizat el.

Anunţ de ULTIMĂ ORĂ pentru cei vaccinaţi cu Pfizer. Ce trebuie să ştie românii imunizaţi cu acest ser
Pe 23 aprilie, un incendiu în suburbiile Mumbaiului a provocat moartea a 13 pacienţi Covid. Câteva zile mai târziu, 22 de persoane au murit în alt incendiu, tot în statul Maharashtra.

India a înregistrat sâmbătă peste 400.000 de noi cazuri de coronavirus în ultimele 24 de ore, o premieră mondială, a anunţat Ministerul Sănătăţii, relatează AFP.

Incendiu la spital Covid.  Circa 401.993 de noi infecţii au fost înregistrate, ridicând bilanţul total al îmbolnăvirilor în această ţară la peste 19,1 milioane. Numărul deceselor asociate COVID-19 din ultimele 24 de ore s-a ridicat la 3.523, la un bilanţ total de 211.853 de morţi.

Numeroşi experţi estimează că cifrele reale sunt mult mai ridicate din cauza testelor insuficiente şi a unei înregistrări inexacte a cauzei decesului.

Autorităţile indiene au relaxat restricţiile pentru majoritatea activităţilor la începutul anului, atunci când numărul de contaminări scăzuse la sub 10.000 pe zi.

Al-Qaeda amenință SUA, la 10 ani de la moartea lui Osama bin Laden. „Războiul continuă!”

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea noroc cu carul imediat după Paște. Au reușite pe toate planurile, vine o perioadă cu miracole în viața lor
Capital.ro
Candidatul pe care îl va susține Călin Georgescu: Are cel mai bun profil de președinte
Playtech.ro
Bancnotele româneşti din 1999 care se vând acum cu zeci de mii de lei. Verifică seria şi vezi dacă ai o mică avere în casă!
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Se construiește un TGV românesc. Trenuri rapide, cu 200 km/h
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Cine sunt turiștii din Italia care au murit după ce telecabina în care se aflau s-a prăbușit de la 1.500 de metri
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Durere pentru Elena Udrea. Anunț cumplit chiar din spatele gratiilor. Alexandrov știa deja
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Exclusiv! Ioana Tufaru, prinsă că bea alcool și fumează în timp ce este gravidă! VIDEO
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai