Incendiul a izbucnit, luni noaptea, într-o canalizare din centrul Constanţei, unde se adună oamenii străzii. Localnicii au văzut fumul negru ieşind din canal şi au alertat autorităţile.
Pompierii au avut o misiune grea pentru că flăcările ieşeau din subteran. Constănţenii spun că oamenii străzii provoacă des probleme pentru că fumează sau fac focul în canalizare.
„Incendiul a fost lichidat după aproximativ două ore şi a avut ca şi cauză probabilă o ţigară aruncată la întâmplare”, a declarat Anca Chiriţa, purtător de cuvânt ISU Dobrogea.
Din fericire, în urma incendiului, nu s-au înregistrat victime.
Citeşte şi INCENDIU de proporţii în Galaţi. Centrul oraşului a fost acoperit de fum VIDEO