Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea, pompierii au fost solicitaţi să intervină, luni seara, la un incendiu izbucnit la o casă din localitatea 23 August.
Iniţial la locul incendiului s-au deplasat trei autospeciale de stingere şi un echipaj SMURD, iar apoi în zonă au ajuns alte două autospeciale. În momentul când echipele de intervenţie au ajuns acolo, au găsit incendiul generalizat la întreg acoperişul locuinţei şi extins la acoperişul casei alăturate, pe o suprafaţă totală de 450 de metri pătraţi.
Pompierii au reuşit să stingă incendiul după mai bine de patru ore. Focul a distrus prima casă, cea de la care a pornit incendiul, în proporţie de 80 la sută. La cea de-a doua locuinţă au fost distruse acoperişul şi mansarda, deterioraţi pereţii şi interiorul până la parter. Ambele case erau formate din parter, etaj şi mansardă.
Nu au existat persoane rănite în urma acestui incendiu.
Pompierii urmează să afle care a fost cauza izbucnirii focului.