Incendiu puternic în Mamaia Nord. A ars o clădire aflată în construcţie dintr-o zonă rezidenţială. VIDEO

Un bloc în construcţie din staţiunea Mamaia Nord, aflat în zona Hanul Piraților – Arena Regia, a luat foc. Din primele informaţii, cauza incendiului ar fi fost nişte scântei care au contribuit la aprinderea polistirenului din apropiere.
Oana Anghel
26 mart. 2021, 23:44
Incendiu puternic în Mamaia Nord. A ars o clădire aflată în construcţie dintr-o zonă rezidenţială. VIDEO

Incendiu în Mamaia Nord. La fața locului au fost mobilizate mai multe echipaje de stingere ale ISU Dobrogea, ambulanțe și autoscara. Potrivit unor persoane din zonă, incendiul a izbucnit din cauza unor scântei provenite de la aparatul de sudură. Mai exact, mai mulți muncitori au sudat în apropierea baxurilor de polistiren destinat izolării termice a construcției, informează focuspress.ro

Incendiu în Mamaia Nord la un bloc aflat în contrucţie. Nu sunt victime

Sosiți la fața locului, pompierii au constatat că incendiul avea loc la subsolul imobilului, acolo unde au ars aproximativ pe 40 de metri pătrați de mase plastice și polistiren. Incendiul a fost lichidat în 15 minute, evitând-se astfel pericolul de propagare la întregul imobil. Nu au fost înregistrate victime. Cauza probabilă a rămas în curs de cercetare.

Citeste si Incendiu la spital Covid: zece persoane au murit VIDEO

Potrivit unor surse, blocul respectiv aparține fraților Vasea din Constanța.

Citeste si Accident grav pe Calea Victoriei. Cântăreaţa Lorena, primele declaraţii: „Ne-am făcut cruce”

Primarul din Constanţa: Turismul în Mamaia s-a manelizat

Recent, primarul din Mamaia, una dintre cele mai apreciate staţiuni de pe litoralul Mării Negre, a făcut o afirmaţie controversată. El este de părere că turismul din Mamaia „s-a manelizat” ;i c[ ar trebui ca acesta sa fie civilizat.

Există un comandament Litoral 2021, cu un regulament în care am implicat toate instituţiile din oraş pentru că vrem ca într-adevăr turismul în Mamaia… Eu cred că încă mai avem turism, sunt unii sceptici care spun că nu mai avem turism, că Mamaia nu mai este staţiune, eu cred că încă mai avem turism. Turismul pe timp de vară să se desfăşoare civilizat, turismul în Mamaia s-a manelizat, el trebuie să fie civilizat şi într-adevăr acolo trebuie să opereze cei care au hoteluri, restaurante, dar în condiţii civilizate şi cu respectarea legii”, a declarat Vergil Chiţac, primarul staţiunii.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Avertismentul nutriționiștilor privind pufuleții din dieta Mihaelei Rădulescu! „Evitați cât puteți pufuleții cu arome!“
Fanatik.ro
Ce conține, de fapt, carnea de mici de la supermarketuri. Rezultatele de laborator sunt șocante
Capital.ro
România a pierdut un mare nume. A lăsat o moștenire imensă. Nu poate fi uitat
Playtech.ro
Orașul fantomă al României era motorul economiei țării, dar acum a ajuns o ruină. Doar câteva familii mai locuiesc acolo
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
Stânga și dreapta în România, o glumă? Cum au apărut și cine a amestecat haotic doctrinele politice în România
wowbiz.ro
Vestea care a șocat internetul! Vedeta a fost găsită moartă înainte de ziua ei. Ce s-a întâmplat cu ea?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Salatele pe care trebuie să le încerci în acest sezon. Trei rețete pline de culoare și savoare
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei cutremure azi-noapte, în România! În ce zonă s-au resimțit
Cancan.ro
Piedone a intrat într-un hotel de 3 stele de pe litoral. Ce a găsut șeful ANPC pe pat, în cameră
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Revine Călin Georgescu! Anunțul lui George Simion răstoarnă România: E primul pas
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
A fost ucis de fostul cumnat, pe care l-a ajutat să-și repare casa. Cuprins de aburii alcoolului, agresorul l-a înjunghiat fără milă: „Era în casă jos, plin de sânge”
Mesajul Runelor pentru Joi, 1 mai 2025. Patru zodii au noroc pe toate planurile, trei zodii au probleme
MediaFlux
Un nou război este aproape! Atacul ar începe în următoarele 36 de ore
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri