Incendiu puternic în Munţii Lotrului. Un elicopter, trimis în zonă pentru a stinge flăcările

Pompierii din Vâlcea şi angajaţii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă şi ai ocoalelor silvice intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu care s-a reaprins într-o zonă împădurită din Munţii Lotrului. Un elicopter echipat cu un dispozitiv Bamby Bucket a făcut 19 curse până la ora 15.00, transportând peste 33 de tone de apă şi reuşind să limiteze extinderea incendiului.
Iulian Tudor
25 mart. 2019, 15:34
Incendiu puternic în Munţii Lotrului. Un elicopter, trimis în zonă pentru a stinge flăcările

Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), 27 de pompieri militari vâlceni, împreună cu peste 40 de membri ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU) Malaia şi lucrători ai ocoalelor silvice, continuă intervenţia de stingere a incendiului reaprins, duminică dimineaţă, în Munţii Lotrului / Punctul Padina şi Pleşa.

De asemenea, în sprijinul forţelor din teren acţionează şi un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie, prevăzut cu un dispozitiv de tip Bamby – Bucket, care poate transporta aproximativ 2.400 de litri de apă.

Alimentarea se face din Râul Olt, apa fiind deversată în zona focarelor.

„Până la ora 15.00, elicopterul a efectuat un număr de 19 curse, refulând o cantitate de 33,6 tone de apă. Astfel, s-a reuşit limitarea extinderii incendiului, suprafaţa totală afectată fiind de aproximativ 12 hectare. Intervenţia este una dificilă, din cauza altitudinii zonei de manevră ( 1400-1600 m), a terenului accidentat, dar şi a vântului care suflă cu putere”, arată IGSU.

Pe tot parcursul zilei, flăcările s-au manifestat la nivelul solului, în zona împădurită cu foioase, doborâturi şi arbori uscaţi.

DailyBusiness
Iarna revine în forță! România, lovită de un nou val de ninsori în plină primăvară
Spynews
Bella Santiago a fost operată, după ce s-a accidentat în vacanță. Cum se simte fosta concurentă de la Power Couple
Bzi.ro
Cătălin Scărlătescu a povestit momentul în care a cerut-o pe Doina Teodoru: „Am umblat o lună cu inelul în buzunar!“
Fanatik.ro
Locul din România care devine un punct strategic pentru securitatea Europei de Sud-Est. Se va construi un nou cheu militar și facilități logistice moderne
Capital.ro
S-a aflat cine îl înlocuiește pe Călin Georgescu. El e omul care va cuceri România
Playtech.ro
Cât costă tratamentul pentru tratarea dependenței de jocuri de noroc! Există un singur centru, chiar în inima României
DailyBusiness
Călin Donca îi învață pe români cum să facă bani în 2025: „Eu puteam să fiu mult mai bogat decât sunt”
Adevarul
De ce are nevoie Trump de metale din pământuri rare și ce legătură au Ucraina și Groenlanda cu acestea
wowbiz.ro
Alex Dobrescu, reținut pentru trafic de droguri! Descoperirea făcută de anchetatori acasă la el. Încă o lovitură pentru Cristina Cioran, după împăcarea cu tatăl copiilor săi | Surse
Spynews
Cum arată camera cântăreței Minodora. Multe doamne doar visează la așa ceva / FOTO
Spynews
Top 3 zodii care vor începe un nou capitol luna aceasta. Au reușite pe plan personal și profesional
Evz.ro
Dezastru pentru o fabrică istorică din România. Se anunță concedieri masive
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Cutremur miercuri seară în România! Ce magnitudine a avut seismul și în ce regiune s-a produs
Cancan.ro
Marius Moga, anunț șoc după 10 ani alături de Bianca Lăpuște: Fiecare pe drumul lui
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Românii sunt datori cu bani la stat. Formular obligatoriu la ANAF. Se completează în nume personal
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Luca Manolache! Descoperire șocantă la autopsie
Danemarca finanțează producția de arme în Ucraina pentru a accelera livrările și a reduce costurile
MediaFlux
Șase persoane, reținute de DIICOT! Acestea sunt acuzate de constituire de grup infracțional organizat și trădare
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Acuzaţii grave: Un fost preşedinte insinuează că MApN ar fi penetrat de serviciile de informaţii ruseşti