Incendiu puternic într-un bloc din Bacău. O sută de persoane au fost evacuate

Aproximativ o sută de persoane dintr-un bloc din municipiul Bacău au fost evacuate în cursul nopţii de duminică spre luni din cauza unui incendiu la acoperişul imobilului, pompierii intervenind cu zece maşini. Incidentul nu s-a soldat cu victime, locatarii putând reveni în apartamente după mai bine de două ore.
Romania TV
04 sept. 2017, 08:39
Incendiu puternic într-un bloc din Bacău. O sută de persoane au fost evacuate

Un incendiu puternic care a cuprins acoperişul unui bloc de locuinţe de pe strada Prieteniei din municipiul Bacău a impus evacuarea a o sută de persoane din două scări ale imobilului. Măsura a fost dispusă de către pompierii care au intervenit pentru stingerea flăcărilor cu scopul de a preveni intoxicaţia cu fum sau gaze toxice a locatarilor.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a intervenit cu cinci autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi două ambulanţe SMURD, precum şi cu alte trei maşini cu care s-a asigurat transportul personalului şi al logisticii la locul incendiului.

După aproximativ două ore, pompierii au stins flăcările, iar după verificarea panourilor electrice au permis revenirea în locuinţe a celor o sută de persoane evacuate.

„În urma incendiului, au ars 300 metri pătraţi de acoperiş de pe două din cele patru scări ale blocului. De asemenea, au fost afectate apartamentele de la parter şi etajul I, unde apa a refulat în casă pe instalaţiile sanitare, în condiţiile în care conducta de preluare a apelor pluviale de pe acoperiş a cedat”, a declarat, luni, pentru News.ro purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Andrei Grecu.

Pompierii băcăuani au deschis o anchetă la blocul afectat de incendiu pentru a stabili cauza care a condus la aprinderea acoperişului.

Citeşte şi Explozie în Constanţa: Un apartament a luat foc, mamă şi fiică au murit carbonizate, mai mulţi răniţi FOTO şi VIDEO

 

DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Spynews
Alina Petre a divorțat oficial de Bogdan Vasiliu! Ce s-a întâmplat când s-au întâlnit față în față, la tribunal
Bzi.ro
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
Fanatik.ro
Unde ar putea ajunge metroul bucureștean. Apar două noi stații care vor rezolva un punct înfiorător al Capitalei
Capital.ro
CCR decide pentru Călin Georgescu. Are drum liber către alegerile prezidențiale: Se încadrează
Playtech.ro
Ce pensie va încasa un român care a muncit 35 de ani pentru salariul minim
DailyBusiness
Salata de ciuperci cu mărar și usturoi. Rețeta te va cuceri de la prima îmbucătură!
Adevarul
Dan Șucu a scăpat ca prin urechile acului. De ce a refuzat colaborarea cu Nordis, firma acuzată că a fraudat mii de oameni
wowbiz.ro
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Spynews
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din viață la 66 de ani 
Spynews
Colțul de rai din Tunisia în care trebuie neapărat să ajungi! Ce obicetive turistice găsești acolo
Evz.ro
Fructul cel mai iubit de români dispare. Situația e dramatică
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu controversata Laura Vicol. Unde a apărut „Regina Nordis”
kanald.ro
Doi soți din Sighetu Marmației, descoperiți fără suflare în propria locuință! Victimele prezentau urme de violență pe corp
Cancan.ro
Soţ şi soţie, găsiţi MORȚI în casă! Descoperirea șocantă a fost făcută de unul dintre copiii cuplului 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Cea mai bună voce a României a murit prea devreme. A fost cântăreața supremă. Va rămâne nemuritoare în inimile noastre
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Ea era cea mai frumoasă din lume, el un milionar blestemat: „A apărut bărbatul vieții mele”
stirilekanald.ro
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
Ilie Bolojan îi liniștește pe soldații români. ”Nu vom trimite trupe în Ucraina, nu vom dubla cheltuielile de apărare”
MediaFlux
Nou sprijin financiar pentru români. Plățile au început deja de pe 1 martie
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
1300 de contestații la BEC: furie împotriva lui ”Mesia” sau hacking birocratic?