„Prin 112 a fost anunţat la 0.26 un incendiu la ferma Cocoşul Roşu din localitatea Ghionea, la faţa locului s-au deplasat forţe şi mijloace de la Detaşamentul Bolintin Deal, Garda de Intervenţie Mihăileşti din cadrul ISU Giurgiu dar au fost solicitate în sprijin şi forţe şi mijloace de la ISU Bucureşti şi Ilfov. La faţa locului au ajuns şase autospeciale cu apă şi spumă, o autoplatformă de primă intervenţie şi comandă, 23 de subofiţeri şi un ofiţer. La sosirea echipajelor, arderea era generalizată, a ars în totalitate grajdul de animale pe o suprafaţă de 500 de metri pătraţi şi focul se propagase la o construcţie cu regim de înălţime parter plus etaj unde erau cazaţi muncitori, toţi s-au autoevacuat din clădire”, a declarat sâmbătă presei, purtătorul de cuvânt al ISU Giurgiu, Florin Neguţ.
El a spus că în grajd erau 20 de bovine care au fost evacuate de către proprietari, iar în urma incendiului au mai ars 150 de baloţi de lucernă, doi metri cubi de parchet, diverse materiale lemnoase şi mase plastice.
Pompierii au luptat cu flăcările pe tot parcursul nopţii. Autorităţile efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor care au dus la producerea incendiului.
Pe 5 iulie o altă fermă a ars în judeţul Giurgiu, în localitatea Plopşoru, iar în urma cercetărilor efectuate de pompieri a reieşit faptul că focul ar fi izbucnit „din cauza unui arc electric produs de un dispozitiv electric de sudură în timp ce proprietarul executa lucrări de sudură la o anexă”.