Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dolj, pompierii au fost solicitaţi să intervină, joi seară, la un incendiu izbucnit la o hală din zona Piaţa Veche a municipiului Craiova, la faţa locului deplasându-se cinci autospeciale cu apă şi spumă.
Echipele de intervenţie ajunse la locul incendiului au constatat că este afectată o suprafaţă de 800 de metri pătraţi de acoperiş şi cinci standuri din hala respectivă. Deocamdată, nu există informaţii despre persoane rănite.
La ora transmiterii acestei ştiri, intervenţia pompierilor este în plină desfăşurare.