INCENDIU URIAŞ ÎN DUBAI: Un fotograf s-a atârnat în gol pentru a scăpa de flăcări

Un fotograf s-a legat cu o coardă la etajul 48 și a rămas atârnat în gol o jumătate de oră pentru a scăpa de imensul incendiu al unui hotel de lux din Dubai în noaptea de Anul Nou, relatează AFP.
Iulian Tudor
01 ian. 2016, 08:45
INCENDIU URIAŞ ÎN DUBAI: Un fotograf s-a atârnat în gol pentru a scăpa de flăcări

Incendiul, care a făcut 16 răniți potrivit unui prim bilanț, a avariat hotelul de cinci stele The Address Downtown, situat într-un zgârie-nor de 63 de etaje în centrul Dubaiului, nu departe de cel mai înalt turn din lume, Burj Khalifa (828 de metri), în timp ce mii de persoane, printre care numeroși turiști, se adunau în cartier pentru a sărbători trecerea în anul 2016.

Fotograful, care a dorit să își păstreze anonimatul, a declarat că se afla cu un prieten pe un balcon al hotelului, într-o parte a clădirii rezervată personalului, ca să facă fotografii pentru ziarul său uriașelor focuri de artificii de Anul Nou.

„E un incendiu”, a strigat prietenul său fugind spre cea mai apropiată ieșire, în timp ce fotograful se uita în exterior și vedea „fumul care se îndrepta spre balcon”.

Aflat în imposibilitatea de a ști ce se întâmplă în interiorul clădirii și temându-se să nu moară intoxicat de fum, și-a dat seama că „singura opțiune” pentru a supraviețui era să se agațe de balcon și să aștepte eventualele echipe de salvare.

INCENDIU PUTERNIC într-un hotel de lux din Dubai, în seara de REVELION. 16 persoane, rănite VIDEO

„Am văzut o coardă foarte rezistentă” atașată la o platformă exterioară utilizată de spălătorii de geamuri ai hotelului. „Am desfăcut vreo 30 de metri de coardă, am legat-o de cureaua mea și de echipamentul foto și am coborât din balcon”, a mai povestit el.

Coarda „m-a salvat”, a continuat fotograful. „Nu știam ce se întâmplă mai jos. Mi-a fost teamă să nu leșin din cauza fumului”, a adăugat el. Un singur zid a separat balconul său de flăcări. „Focul era foarte aproape de mine”, a declarat el.

Fotograful a început să își alerteze colegii prin telefon și mesaje scrise, cerându-le să contacteze echipele de salvare.

După mai bine de o jumătate de oră, a fost cules teafăr și nevătămat de o echipă a apărării civile venită la etajul 48, apoi însoțit prin clădirea plină de fum până la parter.

„Cred că sunt singura persoană care a rămas atât de mult timp” în hotel, a ținut să adauge fotograful.

DailyBusiness
Bolojan, anunț de ultimă oră! Consultările cu partidele, moment decisiv pentru viitorul României în Europa!
Spynews
Rețetă de prăjitură cu cremă fină de iaurt și marmeladă. O vei găti și a doua oară
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvășitoare doar în lenjerie! Imagini spectaculoase cu bruneta focoasă!
Fanatik.ro
Țara care a început să colecteze păianjeni veninoși. Localnicii sunt rugați să prindă insectele în borcane și să le predea punctelor de donații
Capital.ro
Legenda României a murit! Moartea sa a îndurerat întreaga țară. Drum lin, maestre!
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poate avea simultan un angajat. Limita maximă de ore pe care le poate lucra. Prevederile Codului Muncii 2025
DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Adevarul
Cinismul înfiorător al armatei lui Putin. Soldați ruși legați de copaci, folosiți ca momeală pentru dronele ucrainenilor
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Deea Maxer, schimbări majore după divorț. Vrea să se mute din blocul în care locuiește și Dinu Maxer. Unde vrea să se stabilească
Spynews
Cum arată Prințesa de Aur la vârsta de 39 de ani. Abia o mai recunoști | FOTO
Evz.ro
O metodă nouă de fraudă. Mulți români au fost păcăliți
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
O tânără de 35 de ani murit după ce a fost lovită de o bucată de gheață căzută de pe bloc. Aceasta se afla într-o zonă rezidențială din Chiajna, Ilfov
Cancan.ro
Nepotul lui Florin Salam, condamnat la 1 an și 8 luni de închisoare cu executare pentru trafic de droguri. Filat doi ani de DIICOT şi prins în flagrant şi-a primit pedeapsa!
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizie finală pentru Călin Georgescu. Hotărârea CCR este definitivă: Nu există nicio cale de atac!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Taxa auto, pregătită pentru 1 ianuarie 2026. Cine sunt șoferii care ar putea plăti 2.000 de lei pe an
Ilie Bolojan a discutat cu Antonio Costa despre sprijinul pentru Ucraina și securitatea regională
MediaFlux
SE INCHEIE RĂZBOIUL. Ucraina a acceptat acordul cu SUA
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Un pod care a stat închis 33 de ani va fi redeschis pentru traficul feroviar