Tânăra de 19 ani, Nicoleta Buirencu, a fost detubată luni dimineaţă, iar marţi va fi supusă unei operaţii. Are arsuri pe 10% din suprafaţa corpului, iar medicii i-au administrat sedative pentru a nu simţi durerile provocate de arsuri, potrivit România TV.
Medicii de la Spitalul de Arşi din Capitală susţin că problema principală nu o reprezintă arsurile de pe suprafaţa corpului, ci intoxicaţia cu fum şi arsurile de la nivelul căilor respiratorii care ar putea duce la complicaţii.
Un alt bărbat care s-a intoxicat cu fum în urma incendiului şi care a fost internat la Spitalul Judeţean Constanţa se află într-o stare mai bună şi ar putea fi externat zilele următoare.
Sâmbătă noapte, trei persoane au murit şi alte patru au fost rănite în urma unui incendiu izbucnit la un restaurant din Constanţa. Dintre toţi cei care au supravieţuit, tânăra de 19 ani se află în starea cea mai gravă şi a fost transportată cu elicopterul SMURD în Capitală.