Incendiul din apropierea cetăţii Poenari a fost stins

Incendiul de vegetaţie uscată şi litieră reizbucnit la începutul acestei săptămâni în apropierea Cetăţii Poenari a fost stins, a anunţat, vineri, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş. La intervenţie au participat peste 50 de pompieri, dar şi jandarmi şi salvamontişti, iar pe toată durata operaţiunilor circulaţia pe Transfăgărăşan a fost oprită.
Romania TV
04 mai 2018, 07:41
Incendiul din apropierea cetăţii Poenari a fost stins

Potrivit ISU, fumegaţia de pe partea de nord a versantului era întreţinută de o buturugă care a ars permanent, într-o zonă inaccesibilă forţelor de intervenţie.

Pe parcursul nopţii, dar şi vineri dimineaţă, s-au realizat recunoaşteri ale zonei, atât de pe DN 7C, cu mijloace de observare de la distanţă, cât şi cu echipe terestre, pentru observarea eventualelor focare existente şi nu au mai fost identificate focare sau fumegaţii.

Incendiul a reizbucnit la începutul acestei săptămâni, iar miercuri intervenţia s-a realizat cu dificultate din cauza accesului îngreunat, a vântului puternic şi a cantităţilor limitate de apă în zonă. S-a intervenit cu ajutorul elicopterului şi dispozitivului special Bambi Bucket, care a executat 11 de misiuni de stingere, dar şi cu ajutorul autoscărilor dotate cu tunuri, alimentate de la două autospeciale de capacitate mărită. Una dintre autoscări a sosit în sprijin de la ISU Bucureşti-Ilfov, având capacitatea de a interveni până la 70 de metri înălţime.

Reprezentanţii ISU Argeş spun că pe toată durata operaţiunilor de stingere circulaţia pe DN 7C a fost oprită, din motive de siguranţă, iar întreaga misiune a angrenat peste 50 de pompieri militari, cu 12 mijloace tehnice, dar şi reprezentanţi ai IJJ, IPJ, Salvamont, SVSU, CEZ şi Drumurilor Naţionale. În continuare, echipaje de pompieri şi voluntari vor realiza, periodic, recunoaşteri în zonă. Totodată, o comisie mixtă va desfăşura o anchetă pentru a stabili cauza producerii incendiului.

Incendiu de vegetaţie a izbucnit în 22 aprilie lângă cetatea Poenari din judeţul Argeş, turiştii aflaţi în zonă fiind evacuaţi. Focul a fost stins după câteva zile şi a reizbucnit marţi.

Citeşte şi Circulaţia pe Transfăgărăşan, închisă după ce a apărut fumegaţie pe versant în zona cetăţii Poenari

 

DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Spynews
Radu Vâlcan a plecat la Insula iubirii! Primele imagini din locul unde se va filma sezonul 9 / FOTO
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvășitoare doar în lenjerie! Imagini spectaculoase cu bruneta focoasă!
Fanatik.ro
Trei zodii cărora Dumnezeu le pune mâna-n cap de pe 25 februarie. Vin zile cu noroc la bani, oportunități, dar și surprize pentru acești nativi
Capital.ro
Cristela Georgescu îi ia locul lui Călin Georgescu? Ce va face dacă soțul ei va fi interzis de CCR
Playtech.ro
Tipul de pește pe care nu ar trebui să îl consume pisicile. Veterinarii nu îl recomandă, poate fi periculos pentru sănătatea lor
DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Adevarul
Un potențial jaf de până la 300 milioane de euro se prefigurează în România. Chisăliță cere blocarea schemei din PNRR
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Alex Dobrescu și-a cunoscut fiul! Cum s-a afișat alături de Cristina Cioran, după aproape un an | FOTO
Spynews
Gestul mamei lui Andrei Perneș față de Sabrina, pe care puțini l-au observat! Ce s-a întâmplat la înmormântare. Ți se rupe sufletul! | FOTO
Evz.ro
Cremă de zahăr ars, rețeta de lux. Se găsește la marile restaurante
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Mărturiile halucinante ale mamei care și-a băgat copilul într-o cadă plină cu zăpadă! Care este motivul din spatele acestui gest
Cancan.ro
Anunț trist făcut de meteorologii Accuweather: În București, primăvara vine abia în luna mai
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Statul vrea banii românilor. Românii trebuie să o depună până pe 28 februarie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Profesor din Cluj arestat pentru acuzatii de viol și coruperea unui minor
MediaFlux
ULTIMATUM de la ANAF: ce e OBLIGATORIU să faci până la sfârșitul lunii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Un pod care a stat închis 33 de ani va fi redeschis pentru traficul feroviar