Începe judecarea dosarului în care europarlamentarul Adrian Severin este acuzat de corupţie

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit pentru marţi judecarea primului termen al procesului în care europarlamentarul Adrian Severin a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru luare de mită şi trafic de influenţă.
Iulian Tudor
25 nov. 2013, 19:04
Începe judecarea dosarului în care europarlamentarul Adrian Severin este acuzat de corupţie

Adrian Severin a fost trimis în judecată de procurori pe 11 septembrie, iar curtea supremă stabilise iniţial ca primul termen al procesului să aibă loc pe 25 februarie 2014, însă data a fost schimbată la cererea DNA.

Potrivit DNA, în perioada decembrie 2010 – martie 2011, Adrian Severin a acceptat promisiunea a doi jurnalişti de la publicaţia britanică „The Sunday Times”, care efectuau o investigaţie sub acoperire, de a-i plăti 100.000 euro anual, în schimbul depunerii de amendamente în comisiile de specialitate ale Parlamentului European, pe de o parte, şi a votării împotriva altor amendamente ce nu corespundeau intereselor societăţii comerciale pe care acestea pretindeau că o susţin, pe de altă parte.

„La suma menţionată se adăuga şi suma de 4.000 de euro pe zi, pentru orice acte efectuate de parlamentar, în legislativul european, în legătură cu depunerea de amendamente. În contextul discuţiilor din perioada ianuarie – martie 2011, Adrian Severin le-a pretins celor două persoane, potrivit înţelegerii, suma de 12.000 euro, lăsându-le să creadă că are influenţă asupra a doi deputaţi din Comisia Juridică, a Raportorului Comisiei pentru afaceri economice şi monetare din legislativul european, precum şi asupra unui alt membru al Parlamentului European, pentru a-i determina să introducă un amendament la proiectul de Directivă al Comisiei Europene privind garantarea depozitelor bancare, în sensul intereselor clienţilor companiei pe care cei doi susţineau că o reprezintă” susţin procurorii.

DNA precizează că, în vederea încasării sumei 12 000 euro, Adrian Severin a emis o factură pe care a trimis-o pe e-mail uneia dintre cele două persoane, potrivit Agerpres.

Trei europarlamentari, printre care şi Adrian Severin, au acceptat să-şi vândă serviciile unor jurnalişti ai ziarului „The Sunday Times”, care pretindeau că se ocupă cu acţiuni de lobby.

CITEŞTE ŞI Severin: Nu am găsit probe care să arate că am acceptat bani pentru propunerea unui amendament în PE

Reporterii au propus mai multor membri ai Parlamentului European să le plătească 100.000 de euro pe an în schimbul ajutorului pentru adoptarea unor amendamente.

Trei europarlamentari au acceptat: Adrian Severin, fostul ministru sloven de Externe Zoran Thaler şi fostul ministru austriac de Interne, Ernst Strasser.

Potrivit anchetatorilor, Adrian Severin a depus amendamentul prin intermediul unui coleg, iar întrebat de unul din jurnalişti dacă a fost uşor să-l convingă pe colegul deputat să depună amendamentul, Severin a răspuns că până la un anumit punct i-a fost greu, dar că în cele din urmă acesta a acceptat ideea, ‘însă a fost o adevărată muncă’.

La scurt timp după publicarea în presa britanică a investigaţiei jurnaliştilor, Parlamentul European a pornit propria procedură de verificare a activităţii eurodeputaţilor implicaţi, iar preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, a dispus sigilarea birourilor eurodeputaţilor şi a asistenţilor acestora.

Materialele informatice constând în înregistrări audio-video în mediul ambiental, înregistrări ale convorbirilor telefonice şi comunicări e-mail dintre jurnaliştii britanici şi eurodeputaţii menţionaţi, puse la dispoziţia Parlamentului European de către publicaţia ‘The Sunday Times’, au fost trimise OLAF în vederea pornirii procedurii proprii de investigaţie.

De asemenea, autorităţile competente din ţările ai căror cetăţeni sunt eurodeputatul Adrian Severin şi ceilalţi implicaţi, respectiv România, Slovenia şi Austria, au deschis dosare de urmărire penală împotriva acestora.

Eurodeputatul sloven şi cel austriac au demisionat din Parlamentul European, renunţând astfel la imunitatea parlamentară, în schimb Adrian Severin a refuzat, susţinând că este vorba de ‘o înscenare pusă la cale de persoane care au acţionat ca agenţi provocatori şi cu o motivaţie politică’.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Andreea Esca, petrecere în costum de baie de Paște! Imagini inedite cu vedeta PRO TV în vacanța din Grecia
Fanatik.ro
Florile pe care e bine să le plantezi în luna mai. Înfloresc în mijlocul verii, iar grădina ta va fi superbă
Capital.ro
Proprietar de locuință 2025. ANAF și Primăria te obligă să dai declarație, plus plata banilor datorați la stat
Playtech.ro
Unde găseşti cea mai ieftină mâncare din Bucureşti? Cu 70 de lei cumperi 6 preparate
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
După cât timp devii bucureștean? Dezbaterea care s-a viralizat chiar de Paște. „Există doar moldoveni și olteni cu vechime”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Un val de aer rece ne strică minivacanța de 1 Mai. Prognoza ANM
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Ce scrie pe certificatul de deces al Papei Francisc. Care este cauza oficială a morții
Cancan.ro
Ce pensie primește un român în 2025, dacă a lucrat doar 15 ani cu carte de muncă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Ziua în care România s-a despărțit de cea mai mare valoare a țării. Rămâne pentru totdeauna în memoria românilor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Adevărul despre moartea Papei Francisc! Breaking news
Se schimbă regulile de pensionare în România: Ce trebuie să știi despre noua lege a pensiilor
MediaFlux
Papa Francisc și-a făcut testamentul înainte să moară: Mormântul meu să fie în pământ, simplu, fără decorațiuni speciale și cu singura inscripție: Franciscus
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Pensiile, întârziate în luna mai. Ce trebuie să știe seniorii despre veniturile de luna aceasta