Începe noul an universitar: Peste 700 de poliţişti, mobilizaţi luni, în zona centrelor universitare din toată ţara

Peste 700 de poliţişti vor acţiona în zona centrelor universitare din toată ţara, luni, pentru a se asigura că noul an universitar începe în condiţii de linişte şi siguranţă şi pentru a le oferi studenţilor sfaturi şi recomandări, conform unui comunicat de presă al IGPR.   
Filip Stan
02 oct. 2017, 03:39
Începe noul an universitar: Peste 700 de poliţişti, mobilizaţi luni, în zona centrelor universitare din toată ţara

Peste şapte sute de poliţişti vor fi prezenţi, luni, în zona centrelor universitare din toată ţara, pentru ca festivităţile desfăşurate cu ocazia începerii noului an universitar să se desfăşoare în siguranţă. Vor fi oferite studenţilor sfaturi şi recomandări preventive.

Din dispoziţia şefului Poliţiei Române, chestor principal de poliţie Bogdan Despescu, peste şapte sute de poliţişti vor acţiona în zona centrelor universitare din toată ţara, pentru a se asigura că noul an universitar începe în condiţii de linişte şi siguranţă şi pentru a le oferi studenţilor sfaturi şi recomandări.

Dintre cei 713 poliţişti implicaţi în aceste activităţi, 371 sunt de la Ordine Publică, 224 de la Rutieră, 47 sunt specializaţi în investigaţii criminale, 48 sunt din cadrul structurilor de prevenire şi 23 de la alte structuri de Poliţie.

Astfel, poliţiştii de la Rutieră vor fi prezenţi în apropierea centrelor universitare, pe arterele de circulaţie intens tranzitate, pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului rutier.

De asemenea, unităţile de învăţământ sunt incluse în itinerariile de patrulare auto şi pedestre ale Poliţiei, iar datele de contact ale poliţistului de proximitate sunt afişate la universităţi, pentru o mai bună comunicare.

Totodată, pentru prevenirea evenimentelor negative şi evitarea comportamentelor de risc victimal sau infracţional, poliţiştii vor organiza pentru studenţi diferite activităţi preventiv-educative.

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Bzi.ro
Se știu primele echipe eliminate de la Asia Express 2025! La acest cuplu nu te așteptai să plece
Fanatik.ro
Comuna din România care stă pe o adevărată comoară. S-a descoperit un zăcământ colosal de țiței sub ea, localnicii speră să le pice o sondă pe terenuri
Capital.ro
Călin Georgescu revine direct președinte! Cutremur total în România. S-a dat undă verde
Playtech.ro
Vin din nou ninsorile. Vremea se schimbă radical, temperaturile scad cu 20 de grade în București
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Bărbat abandonat de ambulanță în tufișuri: „Sunt încă șocat de întâmplarea pe care am trăit-o”
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Cotlete de porc în sos cremos după rețeta lui Chef Horia Manea. Secretul pentru un preparat fraged și gustos
Spynews
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Evz.ro
Băutura preferată a copiilor, un pericol. Ar putea fi interzisă
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Când are loc înmormântarea lui Răzvan, jandarmul împușcat accidental în cap. Familia nu își poate reveni din șoc: „Răzvaneeee...”
Cancan.ro
Bucurie mare în showbiz ❤️ Fosta concurentă de la Mireasa este însărcinată pentru prima oară
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Interzis pentru românii care stau la bloc. Primăria a dat verdictul: Este ilegal!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Ea este asistenta din Iași care s-a stins din viață la 47 de ani. Moartea Ștefanei a frânt inimile celor care au cunoscut-o: "Drum lin către îngeri, suflet bun"
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Trump l-a sunat pe Putin. Promisiunea de care depinde totul de-acum înainte!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Talcioc electoral 2025: inflația de candidaturi irelevante