Începe producţia de gaze naturale extrase din Marea Neagră. Ciucă: Vom ajunge să asigurăm 90% din necesarul de consum al României

Premierul Nicolae Ciucă a declarat marţi, la Vadu, la ceremonia de începere a producţiei de gaze naturale în cadrul Proiectului MGD, operaţionalizat de compania Black Sea Oil & Gas, că este un moment istoric pentru industria energetică din România.
Filip Stan
28 iun. 2022, 13:01
Începe producţia de gaze naturale extrase din Marea Neagră. Ciucă: Vom ajunge să asigurăm 90% din necesarul de consum al României

România începe producţia de gaze naturale extrase din Marea Neagră. „Participăm, așa cum a spus și CEO-ul acestui proiect, la un eveniment istoric. Este un  moment istoric pentru industria energetică din România:  începerea producției de gaze în cadrul Proiectului de Dezvoltare Gaze Naturale Midia.

Este primul proiect nou de exploatare a gazelor naturale din zona românească a Mării Negre, așa cum s-a specificat, în ultimii 30 de ani, iar luna aceasta, primele cantități de gaze naturale au fost introduse în piața autohtonă.
România face astfel un pas decisiv pentru garantarea securității energetice, într-un moment de cotitură și în contextul în care Europa și piețele mondiale iau măsuri rapide pentru a-și aproviziona cetățenii și economiile cu energie”, a spus premierul Nicolae Ciucă, marţi, la Vadu.

Citeşte şi: Primele gaze extrase din Marea Neagră au intrat în ţară. Ciucă: Va consolida capacitatea României de a asigura necesarul de gaze naturale din consumul intern

Premierul Ciucă a precizat că acest proiect va genera un miliard de metri cubi de gaze naturale pe an, ceea ce înseamnă că vom ajunge să asigurăm 90% din necesarul de consum al României.

„Reprezintă un salt remarcabil și dovedește capacitatea României de a găsi noi resurse și soluții într-o perioadă în care furnizarea de gaze naturale la nivel mondial este amenințată de războiul din Ucraina.

Felicit compania Black Sea Oil&Gas pentru acest proiect de succes, un adevărat deschizător de drumuri pentru viitoarele investiții în platoul continental al Mării Negre, care aparține României. Începerea cercetărilor pentru dezvoltarea altor proiecte de energie verde, prin utilizarea infrastructurii deja existente, se aliniază obiectivului Uniunii Europene de emisii zero până în anul 2050 și viziunii guvernamentale de dezvoltare a sectorului energetic.

Susținerea investițiilor în energie, abordarea pro-business și stabilitatea vor repoziționa România ca un actor regional important, capabil să asigure necesarul pentru consumul cetățenilor și economiei și chiar să devină furnizor de securitate energetică în regiune. Practic, acționăm coordonat pe mai multe planuri.

Noua lege off-shore vine să deblocheze investiții vitale, ce valorifică, de exemplu, gazele naturale din Marea Neagră și zăcământul valoros de la Caragele, județul Buzău, cel mai mare zăcământ descoperit în ultimii 30 de ani, în România.

Stabilitatea legislativă este completată de susținerea adecvată de către Guvern a proiectelor strategice de infrastructură de gaze naturale.
Proiectele majore de investiții derulate de Transgaz, acordul acestei companii cu Fondul de Investiții al Inițiativei celor Trei Mări, precum și colaborarea cu celelalte instituții sunt contribuții esențiale la securitatea energetică și la tranziția către neutralitatea emisiilor de carbon.

Companiile energetice Transgaz, Romgaz, Nuclearelectrica sunt pioni importanți ai acțiunilor noastre integrate de creștere a capacității energetice a României.

Preluarea de către Romgaz a participației în perimetrul Neptun Deep, între cele mai mari achiziții făcute de statul român, este expresia angajamentului nostru de a valorifica gazele naturale din Marea Neagră, în beneficiul românilor și a  economiei românești.”, a mai spus Nicolae Ciucă.

Citeşte şi: Se schimbă facturile la gaze şi electricitate. Legea a fost adoptată în Parlament. Cum vor arăta noile facturi

Premierul a mai anunţat şi dezvoltarea programului nuclear civil românesc.

„La nivel guvernamental susţinem proiectele Nuclear-Electrica. Vestea bună primită recent de România de la preşedintele SUA, Joe Biden, privind finanţarea etapei preliminare a studiilor de inginerie şi proiectare pentru dezvoltarea reactoarelor modulare mici din România este o etapă esenţială pentru dezvoltarea programului nuclear civil românesc. Operarea acestui nou tip de tehnologie şi punerea în funcţiune a unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă sunt elemente cheie pentru a asigura pe termen lung ţării noastre energie curată, ieftină şi stabilă. Producerea energiei verzi reprezintă viitorul şi mă bucur foarte mult că există această viziune pentru dezvoltarea de noi proiecte în ţara noastră”, a explicat Ciucă.

Şeful Guvernului a mai afirmat că România şi-a asumat îndeplinirea ţintelor de decarbonizare.

“România şi-a asumat tranziţia către energia regenerabilă şi îndeplinirea ţintelor de decarbonizare. Este un efort de transformare ce presupune crearea unui sistem energetic robust, modern, bazat pe extinderea şi implementarea rapidă a tuturor tehnologiilor disponibile şi inovatoare pentru viitor. Guvernul României a iniţiat strategii economice calibrate pe noile nevoi actuale ale pieţei. Am alocat fonduri pentru stimularea investiţiilor în energie regenerabilă, utilizând toate pârghiile şi mecanismele financiare disponibile, precum Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi Fondul pentru modernizare. Lucrurile se desfăşoară dinamic. Săptămâna trecută a fost încheiată, mai precis pe 22 iunie, depunerea proiectelor pentru fondurile destinate investiţiilor pentru instalarea de noi capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile eoliană şi solară”,a mai transmis Ciucă.

Şeful Executivului s-a referit şi la modernizarea reţelelor energetice prin Fondul pentru modernizare.
“O altă schemă de finanţare care va spori siguranţa energetică a ţării şi va facilita dezvoltarea sectorului de energie regenerabilă şi modernizarea reţelelor energetice este Fondul pentru modernizare. Valoarea totală a investiţiilor finanţate prin acest mecanism se ridică la peste 17 miliarde de euro, din care 13 miliarde cofinanţare din partea statului român. Primele proiecte finanţate prin acest mecanism au primit deja fonduri, cele ale Complexului Energetic Oltenia şi ale Transelectrica”, a mai declarat Nicolae Ciucă.

De asemenea, Nicolae Ciucă a reamintit că Guvernul este angajat să transforme România dintr-o ţară dependentă de gazul rusesc într-un stat capabil să asigure stabilitatea energetică în regiune.

“Prin strategiile naţionale şi mecanismele financiare promovate, Guvernul este puternic angajat în atingerea obiectivului ambiţios de a transforma România din ţară dependentă de gazul rusesc, în stat capabil să asigure stabilitatea energetică în regiune. Cetăţenii şi mediul economic aşteaptă de la noi energie electrică şi gaze naturale la costuri corecte, să aibă stabilitate şi să nu-şi facă griji pentru iarna viitoare sau pentru următorii ani. Cât mai mulţi români să aibă acces la energie. Sunt aşteptări fireşti, iar soluţiile noastre şi proiectul la a cărui lansare participăm, au drept scop atingerea acestor obiective şi, de asemenea, obţinerea rezultatelor pe care le-am asumat”, a mai afirmat Nicolae Ciucă.

DailyBusiness
Scandal la Senat! Angajații îl huiduie pe Bolojan după anunțul reducerii posturilor
Spynews
Ramona Olaru, confesiuni dureroase despre copilăria ei! Și-a promis că nu se va întoarce niciodată în locul în care a crescut. Declarații exclusive la Viața fără filtru
Bzi.ro
Maurice Munteanu dă de pământ cu Melania Trump: „Părul prea coafat ca la concursurile de Miss din Europa de Est!“
Fanatik.ro
Singurele pensii care ar putea fi mărite în acest an. Anunțul momentului pentru milioane de pensionari
Capital.ro
Limită la bancomat. Anunț pentru românii care retrag bani cash de la ATM. Se aplică în toată țara
Playtech.ro
Prima reacție a Dacianei Sârbu după divorțul de Victor Ponta: Singurii care știu suntem noi. Nu vreau să...
DailyBusiness
Cum reacționează sistemul imunitar în cazul alergiilor de la veninul de albine. Descoperirile făcute de oamenii de știință
Adevarul
Profesorul Cătălin Avramescu, candidat la alegerile prezidențiale: „România ar trebui să dețină arme nucleare pentru a intimida Rusia”
wowbiz.ro
Vește șoc în lumea politică! Victor Ponta și Daciana Sârbu au divorțat după 19 ani de căsnicie
Spynews
”Un bărbat toxic nu se va schimba”. Dana Roba, mesaj tranșant pe rețelele de socializare, după despărțirea de Beniamin | FOTO
Spynews
Ea este Daria, tânăra de 19 ani care s-a stins din viață în accidentul din Craiova. Trei persoane și-au pierdut viața pe DN6: ”Am venit să luăm rămășițele” | FOTO
Evz.ro
Greșeala pe care toți șoferii o fac la semafor. Vine la pachet cu mai multe costuri
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
kanald.ro
Pensiile se majorează între 100 și 400 de lei din februarie. Ce documente trebuie depuse de pensionari?
Cancan.ro
Anda Adam participă la Asia Express 2025! Cine e colegul vedetei în emisiunea de la Antena 1
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a anunțat în direct: Asta a fost finalul!
StirileBZI
Salariu de 500 de lei pe zi și trei mese, plus loc de cazare! Ce companie oferă aceste beneficii angajaților
Prosport.ro
FOTO. Cum arată fiica legendarului fotbalist. Tânăra divorțează după 9 ani
stirilekanald.ro
Anda, găsită moartă în casă! Câinii începuseră să-i devoreze trupul neînsuflețit
substantial.ro
Crin Antonescu propune restructurări în instituțiile statului pentru a aloca resursele în educație și sănătate
MediaFlux
PENSIE va fi DIGITALĂ. Anunțul Casei de PENSII pentru TOȚI românii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Nu stăpânești engleza și n-ai habar de securitatea aeroportuară? Poți fi șeful Aeroporturi București