Incident la Congresul PNL: Un tânăr a fost HUIDUIT după ce a cerut să candideze în echipa Antonescu

Un tânăr care s-a prezentat ca membru al filialei Satu Mare şi avocat în Baroul Bucureşti, fără însă a se şi legitima, a luat cuvântul sâmbătă, la Congresul PNL, solicitând să fie votat pentru funcţia de vicepreşedinte. Pretendentul la o funcţie de conducere a avut un schimb de replici cu seniorul Mircea Ionescu Quintus, preşedinte de şedinţă, şi a terminat prin a fi huiduit de sală.
Filip Stan
23 feb. 2013, 14:50
Incident la Congresul PNL: Un tânăr a fost HUIDUIT după ce a cerut să candideze în echipa Antonescu

Tânărul a urcat pe scenă în cadrul sesiunii de luări de cuvânt privind moţiunea asumată de Crin Antonescu şi candidaţii propuşi de acesta la conducerea partidului, deşi nu se afla pe lista de vorbitori.

Preşedintele de şedinţă, Mircea Ionescu Quintus, i-a solicitat să se legitimeze, acesta evitând să facă acest lucru.

Daţi-mi voie să vă legitimez, cu sisteme din astea în PNL nu izbutiţi! Veniţi să ştiu cine sunteţi„, i s-a adresat Quintus, citat de Mediafax.

Am dorit să mă înscriu la cuvânt. Fac parte organizaţia Satu Mare, iar numele meu e Grosaru Gabriel Andi„, a răspus tânărul.

Quintus a informat sala că ştie despre ce este vorba şi că acest tânăr doreşte să candideze la funcţia de vicepreşedinte al partidului şi a cerut aprobarea delegaţilor pentru a i se da cuvântul. În urma solcitării lui Quintus, tânărului i s-au acordat trei minute.

Cer să mi se dea voie să iau cuvântul în faţa Congresului.Vă solicit, având în vedere că sunt liberal, să-mi acordaţi dreptul la cuvânt. Dorinţa mea e de a mă alătura echipei prezentate mai devreme de preşedintele Crin Antonescu, din care consider că voi putea să fac faţă cu mândrie în următorii patru ani”, a spus Grosaru.

El a arătat că este un tânăr avocat în Baroul Bucureşti, care în ultimii opt ani şi-a desfăşurat activitatea în interesul PNL.

În acest sens, eu mă consider demn şi doresc să am votul dumneavoastră universal pentru a mă alătura echipei prezentate de Crin Antonescu, din care consider că pot să fac faţă cu mândrie în următorii patru ani”, a adăugat Grosaru.

„Am auzit ce doriţi, vă rog să luaţi loc. Dacă sunteţi într-adevăr jurist, ar trebui să cunoaşteţi Statutul partidului„, a spus Quintus.

El l-a ironizat pe tânăr când acesta a afirmat că Statutul PNL „pe 2013” ar urma să fie votat, spunându-i: „Sunteţi departe”.

„Aaaa…Sunteţi departe, vă rog aşezaţi-vă în sală”, i-a spus Quintus, moment în care delegaţii l-au huiduit pe tânăr.

Du-te, dom’ne, în sală. Ce vreţi, să intervin cu forţa? Ce fel de avocat sunteţi? Doamne iartă-mă! Trebuia să fie aşa ceva!„, a mai spus Quintus, după care tânărul s-a conformat şi a părăsit scena.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Mutare neașteptată în scandalul dintre urmăritul internațional Horațiu Potra și fosta soție / Miza: averea de milioane!
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Culisele rupturii Claudiu Târziu – George Simion și demisiei din AUR: ”Sondajele publice nu au cifre reale! Lui Simion îi este teamă că nu intră în turul 2!”
Capital.ro
România s-a despărțit de cea mai mare actriță. A fost un nume cunoscut de toți românii. NU va fi uitată
Playtech.ro
Cine plăteşte alocaţiile copiilor? Detaliul din lege cunoscut de puţini români
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Americanii se pregătesc pentru momentul în care haosul va cuprinde lumea
wowbiz.ro
Mariana Moculescu a dispărut! Nimeni nu mai știe nimic de ea de când a vorbit public despre datoriile pe care le are
Spynews
Documente-bombă! Cum a încercat Honorius Prigoană să-și execute tatăl mort! Un singur detaliu i-a scăpat
Spynews
Când urmează să nască soția lui Adrian Velea. Prezentatorul de la Acces Direct și partenera lui vor deveni părinți de băiețel
Evz.ro
Marele fotbalist băgat în pușcărie de Ceaușescu. Scandalul a zguduit țara
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Destin spulberat într-o secundă. Trei tineri de 17 și 18 ani au murit într-un accident cumplit, după ce mașina lor s-a transformat într-o bilă de foc
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxa care dispare din România. Proprietarii de terenuri nu o mai plătesc. Legea a intrat în vigoare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Petre Măgurean, fost jucător și antrenor de baschet, a murit la 67 de ani, cu doar două zile înainte de ziua de naștere: „A cucerit medaliile de bronz în Divizia A”
MediaFlux
Bani în plus la pensie pentru români. Se dau pentru cei cu minim 15 ani vechime
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta: omul care ”a salvat Belgradul” în urma unei ședințe secrete a Guvernului! ”A plagiat, dar a și inundat” – remarcă Cristian Preda