Incident șocant la o școală din Ilfov. Șase elevi de la o școală din Ilfov au ajuns la spital după ce au fost expuși la raze ultraviolete după ce învățătoarea lor a pus în funcțiune, în sala de curs, o lampă UV pe care a ținut-o aprinsă mai bine de trei ore.
Incidentul a avut loc, pe data de 24 noiembrie, la școala din localitatea Dobrotești, județul Ilfov, însă Inspectoratul de Poliție Ilfov a anunțat, marți, 6 decembrie, că polițiștii din orașul Panteliomon s-au sesizat din oficiu, luni, 5 decembrie.
În urma expunerii excesive la razele UV, șase copii, elevi în clasa a doua, au fost duși la spital de către părinții lor, pentru a li se acorda îngrijiri medicale de specialitate.
„În intervalul orar 8:30-12:00, o învățătoare din cadrul unei unități de învățământ, din localitatea Dobroești, în timp ce preda unor elevi din clasa a doua, a pus în funcțiune o lampă cu UV, context în care, 6 elevi din clasa respectivă s-au prezentat la diferite unități spitalicești pentru acordarea de îngrijiri medicale”, au transmis marți reprezentanții Poliției Ilfov, într-un comunicat de presă.
În acest caz, oamenii legii au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.