Incidente înainte de derby. Fanii lui U Cluj s-au bătut cu jandarmii în centrul oraşului

Scandal pe străzile Clujului, înainte de derby-ul CFR - Universitatea, programat luni seara, de la ora 21.00. Suporterii lui "U" s-au bătut cu forţele de ordine pe Bulevardul Eroilor.
Daniel Spătaru
29 sept. 2014, 15:53
Incidente înainte de derby. Fanii lui U Cluj s-au bătut cu jandarmii în centrul oraşului

Totul a început de la o torţă aprinsă de către unul dintre fanii Universităţii Cluj, moment în care câţiva jandarmi s-au dus înspre el ca să-l reţină. Potrivit ştiridesport.ro, prietenii suporterului au sărit în apărarea colegului lor, iar atunci a început bătaia între cele două părţi.

Unul dintre fani a încercat să fugă, însă a fost placat de către jandarmi. Trei suporteri au fost reţinuţi şi urcaţi în duba Jandarmeriei.

La o jumătate de oră de la acest incident, fanii lui U s-au luat la bătaie între ei. Mai mulţi suporteri au participat la un nou conflict spontan, aplanat în cele din urmă la intervenţia celorlalţi. A fost un conflict între membri a două facţiuni ale galeriei, iar de data aceasta jandarmii n-au mai intervenit.

DailyBusiness
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
Spynews
„De când te-ai operat, ai luat-o razna”. Un nou scandal între Narcisa Manelista și Yoannes. De la ce s-au contrazis
Bzi.ro
Cu cine se iubește Cătălin Botezatu: L-a însoțit pe designer la un eveniment monden
Fanatik.ro
Orașul de lângă România care a început să atragă din ce în ce mai mulți turiști din toată Europa. Este considerat un loc al regilor și are o catedrală impresionantă
Capital.ro
Veste imensă pentru Călin Georgescu. A venit verdictul așteptat: Nu va fi scos din cursă
Playtech.ro
Noua escrocherie care îți fură contul de WhatsApp cu tot cu informațiile sensibile de pe telefon. Avertisment pentru români
DailyBusiness
Crin Antonescu îl devastează pe Călin Georgescu: „Este o fantasmagorie, spune lucruri care se spuneau pe vremea lui Ceaușescu”
Adevarul
Competiția UE-SUA pentru resursele Ucrainei. De ce nu a vorbit nimeni până la Trump despre mineralele ucrainenilor
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Larisa Iordache, imagini emoționante cu fetița ei și a lui Cristian Chiriță! Fosta gimnastă își duce acasă micuța / FOTO 
Spynews
Cristina Cioran, mai fericită ca niciodată! Cum s-a filmat actrița alături de Alex Dobrescu și cei doi copii ai lor / VIDEO
Evz.ro
Miturile despre cartofi, desființate de nutriționiști. Lista e lungă
Ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Statul oferă 700 de lei pensionarilor, în luna aprilie. Seniorii vor primi banii direct pe card, de la 1 aprilie
Cancan.ro
Acest tânăr a comandat o omletă în restaurantul lui Dani Oțil. Când a venit nota de plată, a crezut că este o eroare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a înlemnit. Anunț șoc: 3 ani de pușcărie! Dacă puteau, îmi dădeau 20
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
"Cristi, stai! Nu mai urla! Nu are rost" - Înregistrarea completă a apelurilor la 112 făcute de Patrizia, românca luată de
Incendii devastatoare distrug peste 647 de hectare în Carolina de Nord și Carolina de Sud
MediaFlux
Răsturnare după ce SUA a blocat ajutorul pentru Ucraina! Care este de fapt planul
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă