„Incidentul terorist continuă”, iar şeful Guvernului britanic David Cameron va prezida vineri o nouă reuniune de criză cu miniştri din domeniul securităţii, la Londra, anunţă Ministerul britanic de Externe într-un comunicat.
Comitetul „Cobra”, care s-a reunit de două ori joi, „va continua să se reunească atât timp cât va dura criza”, a adăugat ministerul.
Cetăţeni britanici figurează între numeroase persoane luate ostatice de o grupare afiliată Al-Qaida, miercuri, la o instalaţie de exploatare a gazelor, în Sahara algeriană, a anunţat Londra. Un britanic a fost ucis miercuri, în cursul atacului.
„Aşa cum au spus premierul (David Cameron) şi ministrul de Externe (William Hague), din câte ştim, din informaţii comunicate de către Guvernul algerian, un britanic a fost ucis. Nu suntem în măsură să să oferim mai multe informaţii în acest stadiu. Dar premierul a avertizat că este necesar să ne aşteptăm la veşti proaste”, a repetat vineri Ministerul de Externe.
Armata algeriană a lansat joi un asalt masiv împotriva comandoului islamist care deţinea numeroşi ostatici. Niciun bilanţ oficial exact nu a fost dat publicităţii după operaţiunea militară asupra complexului de la In Amenas, în Sahara, la aproximativ 1.300 de kilometri sud-est de capitala Alger. Însă, potrivit unui purtător de cuvânt al islamiştilor, operaţiunea s-a soldat cu aproximativ 50 de morţi, între care 34 de ostatici şi 15 răpitori, informaţii neconfirmate.