INCREDIBIL. A primit 21 de ani de închisoare pentru că l-a întrecut pe fratele lui Assad într-o cursă de cai

Un fost jocheu sirian a fost eliberat la termen după 21 de ani închisoare, fiind încarcerat pentru că l-a învins într-o cursă ecvestră pe fratele - decedat între timp - al preşedintelui Bashar al-Assad, relatează France Presse.
Alina Costache
16 iun. 2014, 05:29
INCREDIBIL. A primit 21 de ani de închisoare pentru că l-a întrecut pe fratele lui Assad într-o cursă de cai

Această eliberare intervine în urma unei largi amnistii decretate în 9 iunie de preşedintele Assad după controversata sa realegere şi care a permis deja eliberarea a circa 1.500 de deţinuţi din închisorile siriene, potrivit Observatorului sirian al drepturilor omului (OSDH).

În 1993, Adnan Qassar era unul dintre cei mai buni călăreţi din Siria şi din lumea arabă. El a câştigat o cursă ecvestră împotriva lui Bassel al-Assad, fratele lui Bashar al-Assad, presupus atunci că va deveni şef al statului, potrivit directorului OSDH, Rami Abdel Rahmane.

Pentru „crima” sa, Adnan Qassar a fost aruncat în închisoarea din Saydnaya (în apropiere de Damasc)„, a explicat el pentru AFP.

Citeşte şi O nouă AMNISTIE GENERALĂ în Siria. Este CEA MAI MARE de la începutul conflictului din martie, 2011

Site-ul internet antiregim Aks Alser a confirmat această eliberare, dar a adăugat că la vremea respectivă Qassar fusese „acuzat de posesie de explozibile şi că a încercat să-l asasineze pe Bassel al-Assad„. El a fost încarcerat fără proces, adaugă site-ul, citat de Agerpres.

După moartea lui Bassel al-Assad într-un accident de maşină în 1994, „Adnan Qassar a fost târât într-o grădină publică, bătut, iar apoi aruncat în închisoare din nou. A fost eliberat după 21 de ani„, a adăugat Rahmane.

Clanul Assad conduce Siria cu o mână de fier de 40 de ani. „Adnan Qassar nu este un militant politic. Dar în Siria, nimeni nu are dreptul să fie mai bun decât cineva din clanul Assad, indiferent de domeniu„, subliniază Rahmane.

Citeşte şi Bashar al-Assad, reales preşedinte al Siriei cu 88,7% din voturi. Scrutinul, o INSULTĂ la adresa SIRIENILOR

Dacă este aplicată în integralitatea sa, amnistia care a permis eliberarea lui Qassar ar viza 100.000 deţinuţi, dintre care jumătate se află în mâinile serviciilor de informaţii după ce au fost arestaţi potrivit legii antiteroriste promulgate în iulie 2012.

Regimul Assad îi califică sistematic pe militanţii regimului, înarmaţi sau nu, drept terorişti, pretinzând că aceştia ar fi susţinuţi de puteri străine.

Printre persoanele eliberate până în prezent, există deţinuţi pentru delict de opinie şi alţii care erau în închisoare pentru acuzaţii de crime„, a precizat directorul OSDH.

Potrivit ONG-urilor de apărare a drepturilor omului, torturi şi maltratări au loc sistematic în închisorile siriene.

DailyBusiness
Categoria de români care poate primi ajutor de 200.000 de euro din partea statului. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Cum comunică Ozana Barabancea cu părinții ei decedați. Ce face jurata Te cunosc de undeva de fiecare dată când merge la mormânt: „Îi bag în ședință”
Bzi.ro
Alexandru Papadopol, acuzat că și-ar fi părăsit iubita înainte de nuntă! Ce a spus actorul în apărarea sa
Fanatik.ro
Destinație de vacanță perfectă pentru februarie. Este un adevărat paradis tropical, iar temperaturile ajung și la 30 de grade
Capital.ro
Bancnotele de care trebuie să te ferești imediat! Scapă de ele! Avertisment pentru românii care folosesc numerar
Playtech.ro
Dan Negru, reacție tranșantă după retragerea Simonei Halep: “I-aș cere să nu mai spună niciodată suntem o țară...
DailyBusiness
Pensie record în România! Un român încasează peste 108.000 de lei pe lună doar din contributivitate!
Adevarul
Un fost primar la Iașiului, la al doilea dosar penal pentru pornografie infantilă. A fost reținut acum trei ani după ce ar fi agresat trei copile
wowbiz.ro
Mihaela a murit alături de tatăl ei, după ce s-au scufundat cu mașina în râul Olt! Ce a apucat tânăra să facă în ultimele clipe de viață?
Spynews
De ce să nu mai arunci coaja de la fructe și legume. Cum poate fi folosită
Spynews
O influenceriță din România a izbucnit în lacrimi după ce a fost acuzată că a slăbit cu medicamente de diabet și nu mâncând sănătos / VIDEO
Evz.ro
Temperatura din locuință o poți ridica fără să atingi termostatul. Secretul hotelierilor, dezvăluit
Ego.ro
Motivul pentru care Bianca Censori a apărut fără haine la premiile Grammy 2025
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
kanald.ro
Ultimul mesaj al Mihaelei, înainte să se stingă alături de tatăl ei după ce au plonjat cu mașina în râul Olt: „Ai fi nemuritoare...”
Cancan.ro
Divorț-ȘOC în showbiz! Mădălina Pamfile s-a despărțit de tatăl fetițelor sale + Primele declarații 😲
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Călin Georgescu este furios. Se prăbușește totul. A primit refuz imediat și definitiv
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. S-a iubit cu milionari celebri, iar acum l-a părăsit pe fotbalistul prins dopat cu cocaină la Dinamo: „Mă uit la toți şi toate cum se înşală între ei”
stirilekanald.ro
Ea e tânăra care s-a scufundat cu mașina în Olt. Mihaela avea 23 de ani și venise în vacanță la rude
substantial.ro
UEFA ia în considerare eliminarea prelungirilor din Liga Campionilor
MediaFlux
Poți să rămâi FĂRĂ PENSIE. Ce documente trebuie să depui NEAPĂRAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Bugetul CNAS pentru 2025 acoperă doar 10 luni de medicamente compensate: sănătatea românilor în mare pericol